Alegerile parlamentare de anul acesta mi-au amintit de celebra replică din filmele americane cu polițiști, atunci când polițistul îi spune celui arestat „Ai dreptul să nu spui nimic. Tot ce spui poate fi folosit împotriva ta”. De fapt, este vorba de un principiu al sistemului judiciar care poate fi extins la multe situații de zi cu zi, coroborat cu un alt principiu, și anume acela că la începutul vieții înveți să vorbești, după care înveți să taci.

În familia mea, nu s-a mai spus nimic în ziua votării. Dacă până în urmă cu câteva zile ne certam încă pe tema alegerilor, în data de 6 decembrie fiecare și-a făcut datoria cu discreție. „Cu cine ai votat” a devenit deja un subiect tabu, nu pentru că ne era neapărat rușine, ci pentru că, de fiecare dată, pe toată durata mandatelor, se ajungea la scoaterea de ochi specifică alegătorului român.

Era și cazul să ne mai civilizăm. În fond, există suficient timp în care poți argumenta o poziție fără să fie nevoie să îngrași porcul în Ajun și să-i bagi pe gât concetățeanului vederile tale politice. Apoi, am învățat între timp că de la o vârstă nu mai suferi de romantismul din tinerețe și motivele pentru care cineva poate vota într-un anume fel sunt mult mai variate decât ghiceai.

Problema în această tură a fost alta, aceea că nimeni nu mai era atât de entuziast precum în vremurile în care votam cu toții identic și eram satisfăcuți că am votat cu răul cel mai mic. Este mult mai evident pentru toată lumea mercantilismul partidelor politice și nimeni nu mai prea înghite ideologii pe nemestecate, ca imediat după Revoluție, de unde și absenteismul crunt care a marcat alegerile.

Mai există un motiv: deși opțiunile altora continuă să ți se pară în continuare naive, cunoști mult mai mulți oameni și asocierile tale sunt ușor mai sofisticate. Știi că vehemența se plătește și te încălzește puțin că poți cunoaște pe cineva fără să îl pui a priori într-o categorie indezirabilă. Se cheamă că ai devenit mai tolerant. Sau mai uns cu toate alifiile.

Nu putem decât să concluzionăm că avem nevoie de păreri mult mai argumentate până la următoarele alegeri în schimbul atacurilor ad hominem. Nu are rost să fim mereu negativiști: încet-încet, se poate consolida și Ea, Democrația.

Recomandările redacției