Drumul Arad – Felnac ar putea intra în reabilitare spre final de iunie

0
416

drumUnul dintre drumurile cele mai proaste din judeţ, un drum cu trecut tumultos ar urma să intre în lucru la începutul acestei veri. Este vorba de drumul care leagă Aradul de Felnac şi mai departe, de Secusigiu şi de judeţul Timiş, pentru care, anul acesta, administraţia va avea la dispoziţie pentru reabilitare aproape nouă milioane de lei.

După o lungă şi grea aşteptare, drumul Arad – Felnac – limită judeţ Timiş va primi finanţare pentru reabilitare. Ca şi Arad – Şiria, acesta a fost preluat în administrare de Ministerul Dezvoltării Regionale şi trebuia pus la punct de stat. După schimbarea guvernării a fost supendat şi Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), pe care urma să fie reabilitat şi drumul Arad – Felnac. De atunci, drumul nu a fost predat administraţiei judeţene o lungă perioadă de timp, în care, autorităţile locale nu au putut face nimic pentru modernizare. Drumul a revenit nu de mult timp în administrarea judeţului şi urmează să fie modernizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Alocările de la Ministerul Dezvoltării se vor face eşalonat, anul acesta, Aradului urmând să-i revină pentru lucrări circa nouă milioane de lei. „Vom primi aproximativ nouă milioane de lei pentru Arad – Felnac – limită judeţ Timiş şi sperăm ca toate procedurile de atribuire a contractului de lucrări să decurgă fără probleme, ca să câştigăm timp pentru desfăşurarea lucrărilor. Estimăm că spre finalul lunii iunie, lucrările vor fi începute“, a susţinut Cristian Drăgan, administrator CJA.

Consiliul Judeţean a aprobat la începutul acestei luni, alocarea cofinanţării lucrărilor de reabilitare a drumului Arad – Felnac. Administraţia urmează să primească săptămâna viitoare contractul de finanţare pentru DJ 682 Arad – Felanc. Apoi, aleşii judeţului pot scoate la licitaţie repede lucrările, iar dacă nu vor exista probleme cu contestaţiile, reabilitarea poate începe la jumătatea anului. În total, modernizarea acestui drum ar putea costa peste 27 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.