Viața unui campion este întotdeauna fascinantă. Nu e ușor să excelezi într-un domeniu, iar viața ta să rămână un exemplu pentru ceilalți. Presiunea, concentrarea, auto-depășirea și calitățile duse la extrem te pot face să clachezi pe cealaltă parte, în viața de zi cu zi. Iar acolo, unde apar neputințele, șovăielile, defectele și ieșirile necontrolate te așteaptă hienele să te sfârtece. Te fac bucăți, te târăsc prin noroi, te ciopârțesc și îți arată cât ești de urât. De fapt, ei atunci refuză să mai vadă partea frumoasă din tine.

Cred că toți am fost oripilați de gestul lui Ilie Năstase, care și-a supus partenera, mai tânără decât el cu câțiva zeci de ani, la o ploaie de palme. Și nu este la primul gest de acest fel. A mai făcut-o și cu alte soții din multele pe care le-a avut.

Maradona. L-am văzut în mai multe videoclipuri în care abia se putea ține pe picioare, de beat ce era. Imaginea unui geniu, desfigurat de kilograme și care abia se ținea pe picioare din cauza alcoolului, crăcănat și cu burta pe afară, cărat în brațe de alții, aiuritor și înjurând, contrastează cu imaginea sa de sportiv, în care ridică Cupa Mondială deasupra capului. Ca și celebrul gol al său înscris cu mâna. A fost un mincinos, un trișor, lipsit de sportivitate, un oportunist fără scrupule sau „mâna lui Dumnezeu“, așa cum chiar el declara? Probabil că din fiecare câte puțin. Mi-au rămas întipărite în minte vorbele unui preot care în timpul predicii spunea că „Dumnezeu lucrează cu «materialul» omului“.

Îmi pun întrebarea dacă acești oameni nu au trăit cumva o viață întreagă profitând de pe urma unui moment de inspirație. Deseori m-am întrebat despre succesul și cariera lui Duckadam. Au fost portari mult mai mari și mai buni decât el, dar care nu au avut inspirația de a apăra toate loviturile de departajare dintr-un meci.

Dacă ar fi să trag o concluzie, aceea ar fi că un geniu nu trebuie să fie înțeles. Dar trebuie să fie apreciat și protejat. Noi putem fi egali, să găsim trăsături comune cu astfel de oameni atunci când vorbim de defecte. Întotdeauna m-a distrat comparația unor prieteni de ai mei, homosexuali, cu personalități marcante precum Elthon John, Freddie Mercury mergând chiar până la Piotr Ilici Ceaikovski, Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Shakespeare. Teoria lor, penibil de amuzantă, era aceea că „păi și ăia erau homosexuali, ca și noi“. De acord, și eu mă asemăn cu Eminescu prin prisma faptului că avem două mâini și două picioare și poate prin foarte multe defecte comune, dar eu nu pot să fiu egal cu el în ceea ce amândoi știm să facem cel mai bine: să scriem. Aici geniul ne diferențiază. Suntem egali până la scris, cultură și gândire. El este geniu, iar eu un simplu Cătălin. Să te compari cu Michelangelo doar prin prisma faptului că amândoi aveți relații homosexuale, dar să nu iei în seamă geniul, este de domeniul absurdului. Simion Todoca, un alt prieten de-al meu, dar care nu este homosexual, mi-a spus odată un banc: „Sună cineva la Radio Erevan și întreabă: Este adevărat că Ceaikovki a fost homosexual? Răspunsul: Da, este adevărat. Dar nouă nu numai de asta ne place de el“.

Constantin Noica spunea că oamenii pot fi categorisiți asemenea cailor: ei pot fi de tracțiune, de circ sau de curse. Caii de tracțiune sunt cei mai mulți, care duc o viață normală, fără a excela în ceva. Apoi vin caii de circ, foarte puțini, care excelează în domenii care nu au influențat însă  domenii capitale din societate și nici gândirea umană. Aici pot fi încadrați campionii din sport, cântăreții de excepție, actorii etc. Aici, Noica o dădea exemplu pe Nadia Comăneci. Caii de curse se referă la geniile care au influențat umanitatea și care sunt foarte rari.

„Coborând în jos“, de la Eminescu – cal de curse, la Maradona sau Năstase – cai de circ, cred că raportarea noastră la ei trebuie să fie identică. Caii de rând, care trag la trăsură, se pot compara cu campionii atunci când vorbim de defecte. Toți putem să bem până nu ne mai suportă picioarele sau să ne supunem iubitele la o ploaie de palme, dar niciunul dintre noi nu va putea vreodată să facă cu o minge ceea ce făcea Maradona sau să lovească cu racheta așa cum o făcea unicul Nasty. Și nimeni până acum nu a reușit să apere, într-un meci de fotbal, toate loviturile de departajare, darămite într-o finală europeană a campionilor, precum Duckadam.

  

 

Recomandările redacției