Lucrarea care captează toată aten­ția locuitorilor din Șeitin este moder­nizarea celor aproape cinci kilometri de drum dintre Semlac și Șeitin. După cum spun reprezentanții administrației șeitinene, ritmul de lucru este alert și, dacă se păstrează, ultimii metri vor fi în curând finalizați, chiar dacă terme­nul limită este undeva în septembrie.
După cum ne spunea primarul comunei Șeitin, Mircea Totorean deși „contractul de modernizare a fost semnat în a doua jumătate a lunii iunie de mine, de primărița din Semlac, Letiția Stoian și de către Nicolae Ioțcu, preșe­dintele Consi­liului Județean, instituție care va și achita factura lucrărilor. Costul acestora este de circa 1,2 milioane lei dar drumul n-a mai fost moder­nizat de prin 1998 și este foarte circulat. Ne bucurăm că lucrările s-au realizat în ritm bun și că în curând localnicii se vor putea bucura de această facilitate“.
Tot în această perioadă, administrația comunei face eforturi pentru finalizarea tuturor demersurilor de ordin tehnic – tot felul de avize și aprobări, pentru începerea lucrărilor la unele obiective locale programate pentru această vară. Este vorba în principal de realizarea unui parc de distracție pentru copii, cu mobilier de odihnă pentru adulți, ce se va amenaja într-un spațiu din fața Bisericii Ortodoxe și de rea­lizarea unui teren de sport cu supra­față sintetică, în imediata vecinătate.

Recomandările redacției