În cursul zilei de astăzi președintele CJA Iustin Cionca s-a întâlnit  domnul Cornel Lina, Directorul General al HAI Extrusion, o companie care investește în România, prin sediul de la Chișineu-Criș. Cu această ocazie au avut loc discuții cu privire la traseul drumului expres Arad-Oradea.

,,Ținem cont de toți factorii implicați direct sau indirect în proiectul drumului expres Arad-Oradea, o investiție istorică pentru județul nostru. Am avut astăzi o întâlnire cu domnul Cornel Lina, Directorul General al HAI Extrusion, o companie care investește în România, prin sediul de la Chișineu-Criș, încă din anul 2019 prin creșterea capacitații de producție cu 50% si dublarea spatiilor de producție  si depozitare aferente.  În urma acestei investiții de 10 mil. euro s-au creat 160 de noi locuri de munca adiționale celor existente înainte de 2019.

În contextul revenirii economice anticipate odată cu încheierea crizei sanitare generate de pandemia Covid 19, investitorul are în vedere continuarea investițiilor prin atragerea de fonduri naționale și/sau europene destinate dezvoltării și alinierii industriei autohtone la standarde europene. Aceste investiții  etapizate cu orizont de timp 2023/2024, respectiv 2025/2026 totalizează circa 35 milioane de euro, creând adițional alte 200 de locuri de muncă și se regăsesc pe o parcelă aflată în proprietatea investitorului în zona orașului Chișineu-Criș, care se suprapune pe traseul propus al drumului expres Arad-Oradea. În urma discuției, am făcut o solicitare pentru modificarea amplasamentului drumului expres Arad-Oradea, astfel încât să nu pericliteze faza de extindere a companiei Hai Extrusion, respectiv generarea a sute de locuri de muncă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Pe această cale, Consiliul Județean Arad face un apel public: investitorii care au în planul strategic intenția de dezvoltare a afacerilor pe parcele care se suprapun pe traseul drumului expres Arad-Oradea să se adreseze primăriilor de care aparțin sau să comunice Consiliului Județean Arad aceste planuri, astfel încât reconfigurarea traseului să poată fi realizată în timp optim, pentru ca realizarea investițiilor să nu fie periclitată. În acest moment încă se mai pot face schimbări în proiectul drumului expres, în cazuri bine justificate.

Recomandările redacției