de VOICU SIDA

Există persoane pe care dacă le critici țin cont de asta și încearcă să se îndrepte. În același timp, alții consideră că le faci reclamă și nu-i deranjează că ajung prin presă cu aspecte pozitive, prin muncile pe care le prestează cetățenilor. Vreau să vă spun că firma care a luat lucrarea drumului Arad – Șiria – Pâncota, din capăt a pășit cu stângul. În unele zone au mai și asfaltat, dar au fost obligați din nou să refacă acea zonă. Cred că până la urmă cine știe cum va ieși lucrarea, dar nici nu vreau să aud de denumirea acestei firme. Cât au putut avea de lucru cu noi pentru acest drum fiindcă nu scriem în ziar. Câte injurii am auzit la adresa lor pentru modul în care lucrează, dar și a noastră a presei pentru că trecem pe drum și nu zicem nimic!

Au închis drumul de la Pâncota la Mâsca, vezi Doamne să nu fie deranjați. Nu văd însă ce i-ar putea deranja atâta timp cât ei bat pasul pe loc. Nu a fost suficient că circulația a fost direcționată prin Măderat, acum sunt liniștiți și se pot odihni în acea zonă Pâncota – Mâsca. La Măderat au amplasat un semafor. Atenție însă că se face o coloană la acest semafor de câțiva kilometri. Vinerea care a trecut, coloana de mașini se întindea până aproape de Șiria, iar singurul utilaj care exista pe această zonă era un biet excavator și acela oprit. Nici urmă de muncitor la ora 11.00, când noi am trecut pe acolo. Am avut nevoie de cel puțin o oră pentru a străbate această porțiune de drum, care în mod normal a parcurgi în câteva minute.

Nici acum nu am găsit răspuns la întrebarea de ce lucrările se efectuează în acest fel. Cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie modul de lucru al acestei firme, despre care am mai spus că nici nu mai vreau să îi pomenesc numele deoarece o știe toată lumea, este „haos“.

Problema este însă că lumea ne înjură și pe noi, nu doar pe firma constructoare și pe cei de la Consiliul Județean.

Cred că la câte injurii și blesteme le adresează cei care își distrug mașinile în zona în care lucrează acest constructor, păcatele nu pot fi spălate cu toată apa Mureșului. Dar asta este, trebuie să mai scrâșnim din dinți o lungă perioadă de vreme până vom putea circula în condiții umane pe acest drum al groazei Arad-Horia-Șiria-Pâncota. Numai să nu ajungem până la urmă să circulăm la Arad prin Deva.

Poate ar fi bine ca domnii de la Consiliul Județean să-i mai întrebe de sănătate din când în când pe constructorii acestui drum. Poate ar mai tempera furia cetățenilor care folosesc traseul sau care sunt din zona aceasta, pentru că în altă parte nu ai cu cine vorbi.

VOICU SIDA 

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției