Drumul Măderat-Agrişu Mare- Arăneag este „condamnat” la degradare din cauza votului consilierilor PSD-ALDE – asta spun reprezentanții Consiliului Județean, după ședința ordinară desfășurată miercuri, 30 august.
Consilierii judeţeni aparţi­nând grupului PSD-ALDE au votat împotriva încadrării tronsonului de drum judeţean Măderat-Agrişu Mare-Arăneag în drum comunal şi cedării acestuia către comuna Târnova.
Consiliul Judeţean a avut în intenție transferarea respectivului tronson către comuna Târnova, care are posibilitatea de a atrage fonduri pentru mo­dernizare.Un argument în plus este că, administrația Târnova şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua acest drum, având şi o hotărâre de Consiliu Local în acest sens (HCL nr. 134/ 12.08.2017), demersul blocân­du-se la nivel judeţean, din cauza votului „împotrivă” al consilierilor PSD-ALDE. Administrația județeană gestionează, în prezent, 1.200 de kilometri de drum judeţean, iar fondurile sunt insuficiente pentru a reabilita şi moderniza întreaga reţea în condiţiile în care Guvernul, în acest an, a a dat bani doar pentru cinci kilometric de drum.
„Acest vot negativ, dat de consilierii PSD şi ALDE, este practic împotriva celor care tranzitează drumul Măderat-Agrişu Mare-Arăneag. Consi­liul Judeţean nu are fonduri suficiente pentru a moder­niza acest tronson, în timp ce comuna Târnova poate să o facă, accesând fonduri destinate zonei rurale, aşa cum a făcut-o deja în acest an, mo­dernizând drumul comunal DC 67, dintre Târnova şi Agrişu Mare. Sunt fonduri pe care Consiliul Judeţean nu le poate accesa. Ne lovim din nou de un blocaj politic din partea PSD şi ALDE. Din păcate, consilierii judeţeni aparţinând acestor două partide nu înţeleg  că prin votul lor nu fac decât să lovească în cetăţeni. Spun acest lucru în cunoş­tinţă de cauză, fiind originară din această zonă”, a declarat Simona Stan, consilier judeţean PNL.

Recomandările redacției