Lucrările de modernizare la drumul județean Șofronea-Zimandcuz sunt finalizate, ne spune Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean. În perioada imediat următoare se va programa recepția finală a lucrărilor.
,,Este o investiție importantă pentru că acest drum județean va prelua o parte din traficul de pe șoseaua de centură a Aradului. Tronsonul Șofronea-Zimandcuz este pentru prima dată asfaltat și face parte din proiectul de modernizare și reabilitare a coridorului rutier Nădlac – Pecica – Curtici – Chișineu Criș”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Drumul judeţean Șofronea-Zimandcuz are o lungime totală de 6,5 kilometri și a fost modernizat din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad.