O fată de 17 ani din Timişoara a încercat să treacă graniţa cu intenţia de a ajunge în Anglia, prezentând un document fals la controlul de frontieră.
Sâmbătă seara, în jurul orei 22.55, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac- Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un microbuz marca VoskwagenTransporter, condus de un român, o tânără care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au sesizat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care tânăra a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că tânăra este minora L.C, în vârstă de 17 ani, din municipiul Timişoara. Aceasta a declarat că dorea să ajungă în Anglia pentru a-şi găsi de lucru, iar documentul prezentat la control l-a primit de la mama ei şi nu ştia că acesta este fals.
„Poliţiştii de frontieră arădeni s-au sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad , comisar-şef Daniel Iancu.