drumul vinuluiDrumul Vinului ar urma să reintre în lucru în perioada imediat următoare. Întreg drumul va fi revizuit, lucrările putându-se derula pe mai multe tronsoane, în funcţie de necesităţi.
Proiectul Drumul Vinului a fost realizat în procent de aproximativ 85 la sută. În perioada următoare va reintra în lucru nu doar partea rămasă de executat, ci şi alte părţi din proiect. Asta în condiţiile în care, pe porţiuni, drumul s-a degradat chiar şi pe părţi executate.
Chiar dacă Drumul Vinului: Păuliş – Ghioroc – Covăsânţ – Şiria a fost un proiect cu probleme, lucrările ce vor fi executate se vor finanţa tot din bani europeni. Consiliul Judeţean urmează să aleagă un constructor pentru aceste lucrări, trei oferte de la firme fiind în prezent în fază de evaluare. După cum se ştie, buna derulare a acestuia a fost afectată de situaţia în care au ajuns firmele contractante – Confort şi ICIM, ambele intrate în insolvenţă. Banii europeni primiţi de Arad pentru acest proiect se ridică la 46.455.400 de lei.
Drumul Vinului, ce crează o legătură între Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, prin Podgoria Aradului a prevăzut reabilitarea a mai bine de 24 de kilometri, pe două tronsoane.

Recomandările redacției