În trei zile, peste 600 de teste pentru depistarea infectării cu coronavirus au fost făcute în centrele, căminele sociale, precum și în adăposturile arădene. Au fost luate probe biologice de la sute de asistați social, beneficiari din centre – vârstnici, persoane cu dizabilități și persoane care au nevoie de adăpost. Câteva zeci de persoane sunt infectate cu coronavirus și au diferite forme de boală.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică susține hotărât că, Aradul este singurul județ în care s-au testat toate centrele sociale, în timp scurt. Directorul DSP Arad, Horea Timiș dă sigurări că, în afară de testarea în masă, s-au luat toate măsurile de stingere a focarelor din Pecica și Sântana. Rămâne de văzut însă, dacă se vor mai depista noi cazuri de infectări în rândul locuitorilor din cele două localități.

După focarele de la Pecica și Sântana, Direcția de Sănătate Publică a mai depistat cazuri de infectare într-un centru din Arad și un altul din localitatea Dorobanți. Mai precis s-au infectat persoane instituționalizate și personal din centrele din Arad, Dorobanți, Pecica, însă cele mai multe cazuri s-au depistat la Sântana. Cei mai mulți bolnavi au fost transportați la Spitalul Orășenesc Ineu, în timp ce alții sunt internați la fostul Municipal, ce aparține de Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Cei mai mulți dintre cei infectați cu SARS-CoV-2 sunt vârstnici, care suferă de alte afecțiuni. Însă, nu toate cazurile diagnosticate sunt la persoane vârstnice. „Din informațiile noastre, Aradul este singurul județ care, în doar trei zile a avut teste finalizate în toate centrele sociale, cămine sau unități destinate persoanelor instituționalizate. În prezent, în centre și cămine, din ceea ce știm – nu mai există nicio persoană pozitivă, întrucât toate persoanele îmbolnăvite sunt izolate, sunt internate. Am testat în total 608 persoane și mai așteptăm încă câteva rezultate. Din ultimele date, au fost infectate 35 de persoane instituționalizate din cămine și centre și 15 persoane angajate ale acestor unități. În cazul căminelor, acestea sunt ale furnizorilor privați“, ne-a declarat Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Directorul DSP a mai precizat însă că, testele pot avea rezultate diferite la repetare și de aceea, suspecții sunt izolați și simptomele sunt urmărite.

Reamintim că, pentru a se evita extinderea virusului, toate cadrele medicale din Ineu au fost izolate, spitalul fiind unul destinat tratării bolnavilor de COVID-19.

Recomandările redacției