Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Arad reclamă că jumătate dintre angajaţii instituţiei sunt cercetaţi penal în urma deciziilor luate în pandemie, cum ar fi semnarea unor contracte de servicii în afara bazei legale, dar care ar fi fost necesare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.

Directorul DSP Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că „toţi angajaţii cu atribuţii de conducere şi cu putere de decizie din instituţie sunt cu dosare penale”, ceea ce înseamnă jumătate dintre angajaţii DSP, adică aproape 30 de persoane.

„Noi suntem tot într-o anchetă. De la începutul pandemiei, am fost asaltaţi de tot felul de plângeri, să fim chemaţi medicii la tot felul de anchete, începând cu primul deces de COVID-19 din Arad. Ulterior, pe alte motive: modalitatea de efectuare a anchetelor epidemiologice, pe baza raportului Curţii de Conturi, din cauza transportului persoanelor de la frontieră, a achiziţiilor făcute în stare de urgenţă”, a spus Timiş, care a precizat că în toate cazurile este vorba de autosesizarea procurorilor şi poliţiştilor.

Timiş a explicat că, în special în starea de urgenţă, au fost cazuri în care s-au luat decizii fără a exista cadrul legal, „dar care au salvat situaţia”.

„De exemplu, conform legii, eu nu am voie să depăşesc bugetul de venituri şi cheltuieli de anul trecut, asta deşi în stare de urgenţă sau stare de alertă capacitatea financiară a DSP a crescut, având în vedere că am început să facem contra-cost teste PCR, încasăm bani şi facem achiziţii. Automat se modifică veniturile şi cheltuielile faţă de anul trecut. Dacă încalci această limită, e caz penal, am înţeles. Eu trebuie să stau şi să aştept să se modifice legile ţării sau să merg mai departe ţinând cont de contextul pandemic şi nevoia de intervenţie rapidă a medicilor şi specialiştilor DSP”, a spus Horea Timiş.

El a punctat că „în toate cazurile în care s-a încălcat legea, nimeni nu a luat bani de la DSP să ducă acasă”.

„Pe timpul stării de urgenţă au fost foarte multe decizii-limită, iar una este legată de contractul pentru transportul de la frontieră a celor reveniţi în ţară. Direcţiile de sănătate nu aveau bază legală să încheie contracte pentru transport, dar după şedinţa de Guvern privind starea de urgenţă, când la frontieră s-au adunat cred că 1.200 de oameni care trecuseră graniţa pe jos, s-a luat o decizie cu privire la ce facem cu acei oameni.

Adică s-a decis să îi ducem cu maşinile în judeţele de domiciliu, ca să nu îi lăsăm să tranziteze de capul lor şi să ducă infecţia peste tot. Atunci ne-am întrebat cine contractează, şi cum totul pe COVID-19 era pe Ministerul Sănătăţii, s-a decis să fie Ministerul Sănătăţii. Am fost sunaţi, eu şi prefectul, de către secretarul general al Ministerului Sănătăţii, care a dispus să luăm toate măsurile necesare să eliberăm vama. La Prefectura Arad am căutat care operatori din judeţ au capacitatea de a dispune în câteva ore de un număr impresionant de maşini pentru a prelua oamenii. În secunda doi am încheiat contract pe DSP, să putem duce maşinile la frontieră, în baza solicitărilor Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care stabilea numărul necesar de autocare”, a susținut directorul DSP Arad.

Recomandările redacției