inundatiiiŢinând cont de evoluţia meteorologică şi de inundaţiile care afec­tează unele judeţe, Direcţia de Sănătate Publică Arad intreprinde toate măsurile necesare în vederea asigurării asistenţei medicale pentru populaţia aflată în zonele posibil afectate de inundaţii.
„Asigurarea asistenţei me­dicale de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate; asigurarea de medicamente şi materiale sanitare, dezinfec­tanţi, vaccinuri; suplimentarea personalului medical, în funcţie de necesităţi; asigurarea transportului pentru gravide, persoane în vârstă cu boli cronice, diali­zaţi, copii; asigurarea condiţiilor de izolare pentru eventualele cazuri de boli transmisibile depistate; asigurarea supravegherii din punct de vedere epidemi­ologic, pentru a preîntâmpina apariţia de epidemii; asigurarea locurilor de spitalizare pentru persoanele afectate, sunt câ­teva din măsurile luate de DSP“, ne-a declarat dr. Laura Nicolescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad.
Totodată populaţia trebuie să consume apă îmbuteliată, să nu bea ape din fântâni sau de la robinet, să utilizeze pentru prepararea alimentelor apă fiartă şi răcită, să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic, să nu atin­gă animalele moarte şi să aver­tizeze autorităţile, în vederea eva­cuării acestora, să evite expunerea prelungită la frig/ume­zeală, să păs­treze alimente în condiţii igienice, să respecte igiena individual, iar la primul semn de boală să se prezinte la cel mai apropiat spital/medic.

Recomandările redacției