DSP recomandă vaccinarea populaţiei

0
398

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad, în colaborare cu profesioniștii din sistemul sanitar, celebrează în perioada 24-30 aprilie 2016, Săptămâna Europeană a Vaccinării.

În perioada 24-30 aprilie, în ţara noastră, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Imunizare.”, se vor derula activităţi de informare şi implicare a publicului ţintă și de abordare a provocărilor legate de vaccinare.

Tema campaniei este ”Remedierea lacunelor de vaccinare”, scopul fiind creșterea acoperirii vaccinale prin atragerea atenției și prin creșterea gradului de conștientizare asupra importanței imunizării, cu un accent special pe grupurile vulnerabile.

„Grație programelor de imunizare puternice, cele 53 de state membre din Regiunea Europeană a OMS sunt mai aproape ca oricând de a elimina la nivel regional rujeola și rubeola. S-au făcut progrese enorme în vederea atingerii acestui obiectiv, dar sunt necesare o conștientizare mai intensă și un angajament solid pentru a remedia lacunele rămase în imunizare și pentru a preveni viitoarele focare de boală.Vaccinarea salvează milioane de vieți în fiecare an și acest succes al sănătății publice trebuie susținut. În concordanță cu tema globală – Remedierea lacunelor de vaccinare – Săptămâna Europeană a Vaccinării din anul 2016 va impulsiona îmbunătățirea nivelului de cunoștințe privind statutul rujeolei și rubeolei în Regiunea Europeană și va stimula acțiuni necesare în toate țările pentru a se asigura o protecție echitabilă a întregii populații față de aceste boli. Reapariția rujeolei și rubeolei va rămâne o amenințare constantă, oriunde persistă lacunele de imunizare“, ne-a declarat dr. Daniela Cârnaţu, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

În România, Campania pentru celebrarea Săptămânii Europene a Vaccinării  este coordonată de Ministerul Sănătății prin Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile asigură coordonarea tehnică a Programului Național de Imunizări și evaluează realizările privind acoperirea vaccinală pentru toate vaccinurile și grupele de vârstă prevăzute în calendarul național de vaccinare.

La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Direcția de Sănătate Publică Arad, compartiment Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.