Forțele primului eșalon jude­țean s-au triat încă din perioada precompetițională prin achiziții și seriozitatea pregătirii. Una dintre formațiile ce a excelat la aceste capitole este Victoria Felnac, care s-a întărit considerabil în această vară, ultima lovitură fiind dată chiar weekendul trecut. „Radu Dubeș­tean a semnat cu noi pe un an de zile. Am încercat să facem un lot cât mai bun, căci le-am pro­mis suporterilor noștri că vom face o figură frumoasă în acest campionat”, a confirmat Dan Ristin, președintele lui VI-FE. La prestațiile avute stagiunea trecută în tricoul Pâncotei în Liga a II-a, Dubeștean poate fi considerat printre cei mai compleți fundași centrali din fotbalul arădean și nu degeaba s-a aflat la un moment dat în vizorul lui Ro­land Nagy la UTA. Însă, doar al lui…
Revenind la Victoria Felnac, aceasta s-a impus fără mari pro­bleme în ultimul test al verii diputat la Vladimirescu. A fost 0-4, prin reușitele semnate Vidac, Băd, Moisă și Bene. „Chiar dacă nu avem un lot foarte numeros, e concentrat valoric și asta e cel mai important. Mă bazez pe do­rința de revanșă, de a demonstra ce pot a unor fotbaliști ca Bor­teș, Moisă, Gabor sau Radu Popa, pe ambiția copiilor Isac, Butura sau Bene, venit pe ultima sută de metri din Spania. Cel puțin de Butura cu siguranță veți auzi și în fotbalul mare. Bineînțeles, când reușești să aduci și doi fotbaliști de la Pîncota, din Liga a II-a, ca Pașcalău și Dubeștean, nu poți decât să fi mulțumit ca antrenor. Obiectivul e clasarea pe unul din primele opt locuri, e important și cum începem cu Ineul, o formație ce vine din Liga a III-a și mai are destui jucători buni în lot. Dar, eu zic că suntem pregătiți din toate punctele de vedere”, a mențio­nat Dan Cuedan, antrenorul „alb-roșiilor”.
Și omologul său de pe banca celor de la Glogovăț a recunoscut superioritatea adversarului din testul de sâmbătă și speră . „Am întâlnit o echipă bună ce va avea un cuvânt greu de spus în noul campionat, cu jucători mult peste nivelul Ligii a IV-a, cu un antrenor bun și cu stabilitate financiară. Am văzut și noi cum stăm înainte de începerea campionatului și ne-am dat seama că mai avem de muncă inclusiv la partea fizică, dar mai ales ca completarea lotului. Avem lipsuri pe posturi cheie cum ar fi cel de portar și fundaș central, dar și înca un junior ne-ar prinde bine . Cât am putut alerga am încercat să facem față și cred că am reușit în prima repriză să ne ridicăm la nivelul Felnacului. Din păcate, am avut din nou absen­țe, ca Negrea, Ruja, Goldiș, Avram sau Neag, iar într-o formație ca a noastră ele se simt. În plus că avem jucători cu pregătirea în urmă în special datorită concediilor. Dar, înceracăm să ne reglăm problemele din mers pentru a începe onorabil campionatul”, a menționat Cristian Man, antrenorul lui CS Glogovăț.

Recomandările redacției