La interval de trei zile, Șoimii Pâncota a întâlnit ambele echipe brașovene. Împotriva celei mai bine cotate dintre ele a evoluat perfect și a obținut un rezultat rotund (3-0), în timp ce în fața Tărlungeniului „alb-negrii” au cam lipsit o întreagă repriză de pe teren.
Asta a sesizat și Ionuț Popa imediat după meci, dar și unul dintre fotbaliștii integraliști în ambele confruntări ale săptămânii trecute.  „După cum am jucat în prima repriză trebuia să facem scor ca și cu Brașovul. Din păcate, am început prost repriza a doua și ne-am trezit doar după golul lor, luat dintr-o prostie de-a noastră, din nimic practic. Puteam fi mai concentrați, mai respon­sabili,  din păcate acum e tardiv. Am pierdut două puncte importante azi, măcar să ne fie învățătură de minte pentru meciurile ce urmează”, a punctat Radu Dubeștean.
Fundașul central, titular cert de runde bune, și-a adus și un aport ofensiv în confruntarea cu Tărlungeniul. El a fost cel care l-a presat pe Popescu la faza la care tânărul mijlocaș al Unirii și-a dat un autogol de toată frumusețea, dar a avut și o ocazie de 2-1. „La gol, eram pregătit să reiau eu în plasă dacă nu o făcea jucătorul lor, până la urmă e bine s-a marcat atunci. Spre final, la șutul din careu, mingea a fost atinsă de un adversar, altfel cred că mergea în poartă. Din păcate, arbitrul nu a dat nici măcar corner”, a adăugat fotbalistul crescut de Atletico.
Dubeștean crede că încă nu s-a pierdut ultimul tren spre play-off, deși bătaia e mare pentru primele 6 locuri în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde. „Mai sunt destule puncte în joc, iar diferența față de primele locuri nu e deloc mare. Cu două-trei victorii putem urca, deși trebuie să fim atenți și în spatele nostru. Până la urmă, obiectivul nostru rămâne salvarea de la retrogradare, doar că vedem că se poate să terminăm sezonul regulat pe o poziție mai bună decât pe o ocupăm acum”, mai susține „Dubi”.

Recomandările redacției