„Duble” Ursu și Buhăcianu în cel de-al doilea joc în familie al utiștilor

0
282

În timp ce echipele din Capitală și împrejurimi se întâlnesc între ele în cadrul unor meciuri amicale, UTA, prin poziționarea geografică, nu are acest privilegiu. În Vest nu sunt echipe care și-au reluat antrenamentele conform protocolului pe sănătate, astfel că „roș-albii” continuă seria jocurilor școală în familie.
Sâmbătă, Laszlo Balint și colaboratorii săi și-au văzut la lucru elevii în cadrul a două reprize a câte 30 de minute. „Albii” au trecut de „roșii” cu 3-2, după reușitele semnate Ursu (2), Jebari, respectiv Buhăcianu (2). Și de această dată, „principalul” arădenilor a schimbat formulele de joc în timpul partidei, Vali Buhăcianu evoluând, de exemplu, în prima parte pentru „albi”.
Bineînțeles, Tomozei și Stancu nu au putut fi printre protagoniștii antrenamentului cu joc, de astăzi, iar Crișan a ieșit și el mai repede pe margine pe motive medicale. „Radu a simțit dureri la gleznă și nu avea rost să-l mai forțăm. Nu cred că este nimic grav, iar de săptămână viitoare (n.a. această săptămână), atât el, cât și Tomi sau Bogdan, ar trebui să-și reia măcar alergările, dacă nu vor intra alături de restul băieților. Am crescut puțin numărul de minute jucate față de săptămâna trecută (n.a. precedentul test s-a disputat pe durata a 50 de minute), intensitatea a fost și ea ceva mai mare, iar băieții au reacționat, în general, bine. Nu a fost deloc simplu, căci veneau după antrenamente grele, de încărcătură fizică, însă obiectivele fixate pentru azi au fost atinse. Mai avem mult de muncă, fără a avea posibilitatea să facem repetiții împotriva altor echipe”, spune Laszlo Balint.
Într-adevăr, după deplasarea din Ungaria și testele cu Pecica și Lipova sunt ca și anulate. „Cei de la Szeged ar fi dorit să jucăm în luna iulie împotriva lor, dar nici noi nu am mai insistat să schimbăm data fiindcă sunt destule riscuri la mijloc. Nici cu cele două echipe din județul nostru, Pecica și Lipova, nu văd cum am putea juca, din moment ce ele nu au trecut și nu au cum până le-am provocat noi la amicale de cele trei testări. În plus, am înțeles că nici după 15 iunie, echipele ce ar reveni acum la antrenamente nici măcar nu se pot pregăti colectiv. Într-adevăr, nu ne cade bine această situație, dar nu avem ce face. Nu vrem să risăm nimic și vom continua, probabil, seria jocurilor între noi până la startul play-offului”, a adăugat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Utiștii au primit liber până luni, când intră în cea de-a cincea săptămână de pregătire de la revenirea pe teren după de pauza de două luni de zile cauzată de pandemia de corona­virus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.