Chiar dacă nu și-au mai făcut golaveraj de primul loc, „alb-roșii” și-au făcut treaba la Mailat. Pe un teren destul de greu, prin prisma calității gazonului, dar și a ambiției cu care joacă teamul lui Radu George, Cermeiul a luat un avantaj liniștitor până la pauză, după care s-au jucat cu ocaziile.
Vizitatorii au făcut jocurile încă din start, dar tabela s-a modificat de abia în minutul 34. Nistor a transformat un penalty acordat pentru un henț în careul gazdelor. Chiar înainte pauză, Cotoc a ținut aproape de colegul său în disputa personală cu un gol din apropiere, după o eroare a unui fundaș advers. Monologul celor de pe Teuz a continuat doar la nivel de ocazii, căci tabela nu s-a mai modificat. „Nu-mi explic de ce am luat jocul atât de ușor după pauză și ne-am bătut joc de ocazii. Atacanții noștri au ratat din toate pozițiile, sper să fi avut doar o zi mai proastă, căci avem nevoie de ei în etapele rămase de jucat. De data asta, ne-au scos doi jucători cu profil defensiv, care, de altfel, au înscris destule goluri în acest sezon. Oricum, nu cred că s-a pus vreun moment problema câștigătoarei, pe un teren destul de tare și denivelat. Mailatul ne-a pus mici pro­bleme, adică au avut două-trei situații de poartă doar la fazele fixe”, a spus Mircea Aslău, antrenorul Cermeiului.
Fostul mijlocaș al UTA-ei nu dorește să vorbească încă despre duelul cu Sântana, de peste trei săptămâni. „Mai sunt destule jocuri importante până atunci, se mai pot întâmpla multe. În fotbal niciodată un meci nu seamănă cu altul și începe de la 0-0. Trebuie să muncești pentru victorie, să rămâi concentrat și să nu faci ceea ce am făcut, din păcate, noi la Mailat. Să ne batem joc de ocazii”, a adăugat Aslău.
Formații:
Mailat: Vasii – C. Vidican (88 Nagy), Bălă, Ungureanu, Morariu – Mateucă, Debattisti, Chepețan (69 Cristea), Al. Vidican (80 Cheșan) – Cernat, Pîrvulescu.
Cermei: Fl. Rusu – Popa, Gurban, Cotoc, Suslak – Purece (85 M. Varga), N. Varga, Nistor, Vereș (77 Berar) – Bulza (74 Ghergar), Sălăjan (84 F. Brândușe).
Arbitri: Loredan Bogdan – Cristian Căşuţ, Andrei Pantea. Observatori AJF: Victor Ciurescu, Eugen Roşu

Recomandările redacției