Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicității astăzi programul etapei a 13-a. Meciul care va închide etapa este tocmai cel în care UTA va întâlni, campioana CFR Cluj. Partida va avea loc luni, 10 octombrie, de la ora 20.30. Programarea este una care ține cont și de participarea clujenilor în UEFA Conference League, competiție în care meciurile sunt programate joia, astfel că plasarea meciului din campionat în ziua de luni conferă poate cel mai echilibrat program posibil pentru o echipă angrenată în această competiție.

Interesant este că și în sezonul trecut partida de la Arad a fost programată tot într-o seară de luni. Atunci, pe 26 septembrie 2021, CFR a învins cu 1-0, unicul gol fiind marcat de Chipciu. A fost un meci în care în repriza secundă UTA a ratat 5-6 ocazii uriașe, făcându-l pe Dan Petrescu să declare că niciodată o echipă antrenată de el nu a fost dominată cu atâta autoritate.

În ceea ce privește acest sezon, e pentru a doua oară când UTA e programată să joace lunea pe teren propriu, precedenta partidă fiind cea cu Petrolul din etapa a doua. Pe 25 iulie Bătrâna Doamnă învingea cu 2-0 prin dubla lui David Miculescu.

Iată programul complet al etapei a 13-a:

  • Vineri, 07.10, ora 18.00:  FC Voluntari – CS Mioveni
  • Vineri, 07.10, ora 21.00:  FC Argeș – CS Universitatea Craiova
  • Sâmbătă, 08.10, ora 15.00:  Universitatea Cluj – Hermannstadt
  • Sâmbătă, 08.10, ora 21.30:  Rapid – FC Botoșani
  • Duminică, 09.10, ora 15.30:  Sepsi OSK – Farul Constanța
  • Duminică, 09.10, ora 21.30:  Petrolul – FCSB
  • Luni, 10.10, ora 17.30:  FC U. Craiova 1948 – Chindia Târgoviște
  • Luni, 10.10, ora 20.30:  UTA – CFR Cluj

(foto: uta-arad.ro)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției