Femeile Mironosițe s-au dovedit a fi cu adevărat ucenițele Domnului, întrucât de dimineață au plecat primele spre mormânt ca să ungă cu miruri trupul lui Iisus, după obiceiul iudeilor. Sfântul Evanghelist Marcu mențio­nează trei dintre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Salomeea (cf. Marcu 16, 1); iar din Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca aflăm că mai era cu ele și Ioana (cf. Luca 24, 10). Femeile mironosițe au fost primele vestitoare ale Învierii Domnului, apostoli ai apostolilor. De exemplu, Maria Magdalena a fost numită în tradiția latină „apostola apostolorum”, „apostol al apostolilor”. Mironosițele femei au fost cele care l-au urmat pe Mântuitorul până la capăt și, astfel, au dobândit și au oferit lumii mărturia biruinței lui Hristos asupra morții, așa încât, ele sunt modele de credință pentru toate femeile creștine. Din acest motiv, Duminica Mironosițelor este considerată Ziua Femeilor Creștine. Femeia creștină are cu acest prilej, al Duminicii Mironosițelor, o chemare spre misiune și slujire pentru că primele femei creștine, de fapt femeile mironosițe au mers primele la mormânt și au văzut pe Mântuitorul Hristos înviat și au primit acel cuvânt: „Bucurați-vă!’, adică cu bucuria Învierii femeia poate să transmită în lume, copiilor și celor care vin în dialog cu ea aceasta bucurie a Răsăritului celui de sus, pe care Învierea poate să o trezească în sufletul oricărui creștin.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Recomandările redacției