primaria PaulisComuna Păuliș sărbătorește duminică, 14 septembrie, cea de-a VI-a ediție a manifestării „Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniș-Măderat”, organizată cu ajutorul Consiliului Județean Arad, Centrul Cultural Arad și Consiliul Local Păuliș, ce își propune atragerea turiștilor în zonă, prin spectacolele organizate și prin vizitarea obiectivelor turistice. „Festivalul Vinului” la Păuliș ce se va ține dumincă, 14 septembrie, începând cu ora 15, va fi găzduit de stadionul din comună.
Tot în aceeași zi, dar de la ora 14 se va inaugura „Centrul de Informare și Promovare Turistică” din Barațca, finalizat la sfârșitul lui august, ce va ajuta la dezvoltarea potențialului turistic al comunei Păuliș prin promovarea obiectivelor turistice din zonă. Dintre obiectivele turistice ale comunei Păuliș amintim: Crama, care organizează degustări de vin, Conacul de la Barațca, Monumentul Eroilor.
Printre cei ce vor evolua pe scena din Păuliș se numără: orches­tra Rapsozii Zarandului condusă de Petrică Pașca, soliștii Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy și Tiberiu Crișan, invitat special fiind interpretul Adrian Stanca. Seara va fi încheiată alături de formația Albanik cu solista Ancuta Mateiu. Vor urca pe scenă și ansamblurile de dansuri populare: Șiriana din Șiria, Păstrătorii Tradiției din Covăsînț, Zorile Felnac din Felnac, Armonia Mureșană din Sâmbăteni, Floarea Dorului din Conop, Muguri de tezaur din Periam, Tradiții Maramureșene din Baia Mare, Podgorenii din Păuliș – fala comunei.
„Sperăm ca duminică, 14 sep­tembrie, la ora 15, pe stadionul Păulișana Păuliș să fie o zi frumoasă și vă așteptăm în număr cât mai mare să fiți alături de noi și de invitații noștri”, a spus primarul Petru Nicoară.

Recomandările redacției