Dumitru Copil, încurajat de noul „principal”: „E încă tânăr, poate juca la un nivel înalt”

0
308

După o primăvară foarte bună, pe care chiar el o numea „cea mai bună perioadă a carierei mele”, Dumitru Copil a rămas dator în prima parte a turului noii ediții de campionat. Roland Nagy spunea că așteaptă mai mult de la „decarul” său pentru simplul fapt că știe ce poate, dar primul gol al lui „Mitruț” nu l-a mai prins pe banca tehnică.
Mijlocașul de 26 de ani s-a deblocat duminica trecută la Ștefăneşti, cu reușita parțială de 1-1 contra Tărlungeniului. „Mă  bucur de acest prim gol, dar mai ales de victoria echipei mele. De fiecare dată când intru pe teren încerc să ajut cum pot mai bine pentru un rezultat pozitiv, cu pase, cu goluri, tot ceea ce se poate. Meciul cu Tărlungeniul l-am uitat deja, sper să marchez și duminică cu Clinceniul, dar și peste două săptămâni în derby. Echipa și-a revenit după o perioadă mai grea și ne propunem să ajungem cât de repede posibil acolo unde ne este locul, adică pe primele locuri”, spune Copil.
Știindu-se deja faptul că este unul dintre fotbaliștii cu probleme de greutate din lot, arădeanul spune că face eforturi să slăbească, dar și că: „Probabil, după vacanța de iarnă o să revin la greutatea optimă. Mă străduiesc și acum, am mai dat ceva jos, o să mai dau și în următoarea lună, dar ce-mi propun acum este să fiu sănătos și să-mi ajut echipa când se apelează la mine”. „Atât el, cât și ceilalți jucători care nu sunt la parametri optimi la capitolul kilograme au înțeles exact ceea ce au de făcut și există deja progrese”, a confirmat și Laurențiu Roșu.
Acum o lună de zile, la finalul partidei pierdute cu Juventus București, Copil a fost pus la zid de unii suporteri pentru unele gesturi și cuvinte la adresa celor care l-au contestat. „Nu am nicio problemă cu nimeni. După acel meci, m-au chemat la gard să discutăm și mi-au reproșat faptul că nu am avut o atitudine corespunzătoare. Nu au fost conflicte sau ceva de genul acesta. Important este ca suporterii să ne susțină meci de meci, iar noi să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor câștigând cât mai multe puncte și ajugând cât mai sus în clasament”, a adăugat „Mitruț”.
În fine, întrebat dacă a știut istoricul lui Dumitru Copil, considerat unul dintre cei mai talentați juniori din lume în urmă cu un deceniu, Laurențiu Roșu a spus: „Sigur, auzisem de el, dar am și vorbit deja pe tema aceasta. După părerea mea e încă tânăr și poate juca la un nivel înalt, chiar în străinătate. Depinde, însă, mult de el cum se va pregăti în continuare, calități de fotbalist are și mai e și polivalent. La primele antrenamente la UTA l-am folosit atacant, dar poate juca la fel de bine oriunde la mijlocul terenului, în centru sau pe benzi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.