Nazlican Parlak este una dintre cele mai în formă straniere din Liga 1 Feminin. După 10 ani petrecuți în fotbalul din Turcia, a ales să vină în România, la Piroș Security Arad. Într-un interviu pentru FRF, Nazli a povestit cum și-a început cariera în fotbal, cine a fost idolul copilăriei sale și cum s-a acomodat în țara noastră.

În vârstă de 27 de ani, Nazlican Parlak este o jucătoare de origine turcă, iar în toamna acestui an s-a transferat la Piroș Security Arad. Ea joacă atât pe postul de atacant, cât și ca mijlocaș. Parlak evoluează în naționala feminină a Azerbaijanului, pentru care a jucat până acum patru meciuri, în preliminariile Campionatului European din 2021.

Povestea lui Nazlican Parlak în fotbal a început târziu, dar anterior a practicat alte sporturi. Nazli nu a devenit întâmplător fotbalistă. Iubirea pentru acest sport vine din familie, iar eroul copilăriei sale a fost un jucător român: Gheorghe Hagi.

Fotbalul feminin nu era foarte popular în Turcia, în copilăria mea, astfel că am început acest sport foarte târziu, la vârsta de 16 ani. Prima mea echipă a fost Kirecburnu Sports Club din Istanbul, orașul în care am locuit.

Eu am practicat înainte karate, baschet și gimnastică, dar fotbalul a făcut parte din viața mea încă de când eram mică. Iubirea pentru fotbal vine din familie. Noi suntem fanii echipei Galatasaray. Trebuie să îl menționez pe Gheorghe Hagi, el a fost eroul copilăriei mele. Sper să am ocazia să îl întâlnesc cândva. Am crescut uitându-mă la el. Îmi amintesc bucuria câștigării Cupei Uefa și a Supercupei Europei din 2000 de parcă ar fi fost ieri”, a spus Nazlican Parlak, conform Federației Române de Fotbal.

Recomandările redacției