scoala semlaccDeosebita dezvoltare cunoscută în ultimii ani de comuna Semlac se datorează în principal eforturile constante făcute de primărița Letiția Stoian și echipa ei de a atrage cât mai multe fonduri, din diverse direcții. Încă din vară primărița își manifesta speranța că până la finele acestui an infrastructura va fi substanțial îmbunătățită – asfaltări, trotuare noi ș.a. – și iată că speranța i-a fost implinită, toamna aducând și o altă surpriză mult așteptată.

„Chiar în aceste zile în comună se lucrează la asfaltări de drumuri: în prima tranșă circa 5,5 km, adică patru străzi ce vor fi gata sigur, dacă vremea nu se va strica. În a doua tranșă vor fi asfaltate 7,8 km de drumuri. Sunt în lucru și trotuarele promise – adică circa 2100 mp, respectiv zona de pe partea cu Primăria a drumului DJ 709D, pe toată lungimea comunei. De asemenea, modernizarea drumului spre Periam, drum de exploatare agricolă, realizată cu bani europeni.

În plus, am reușit să reluăm lucrările la noua școală din comună. Am reușit deblocarea, cu mari eforturi a finanțării și am speranța că până la finele acestui an localul acesteia va avea acoperiș, asta pe lângă cele câteva lucrări de extindere rămase de finalizate. Este o mare bucurie pentru mine și sper ca această reluare să nu mai fie întreruptă până la final“ ne-a descris situația primărița din Semlac.

După cum se știe lucrările la această școală – atât de necesară copiilor din comună care actualmente învață în imobile închiriate datorită retrocedărilor – au trenat ani în șir deoarece finanțarea a avut un parcurs sinuos, cu unele „ghinioane“, cu unele clarificări legislative, toate prelungind nepermis de mult realizarea ei.

Recomandările redacției