După Balotelli și Best este ca și plecat de la Pecica, Petcuț a programat cinci amicale

0
283

bestChiar dacă se va reuni doar spre finalul acestei luni, liderul Ligii a IV-a Arad își pune încet dar sigur lucrurile în ordine. Negocierile cu jucătorii doriți la Pecica sunt pe terminate, iar antrenorul Mihai Petcuț a și bătut în cuie programul de amicale. Ca și pâncotanii, „galben-albaștrii” vor disputa toate testele pe terenuri străine, urmând să dea piept cu: FC Bihor (11 februarie), Mama Mia Becicherecul Mic (18 februarie), CS Ineu (21 februarie), Lotus Felix (28 februarie) și UTA (7 martie). Între aceste date, Progresul ar mai putea evolua împotriva unei formații de juniori sau din fotbalul județean.
În luna februarie a anului trecut, Progresul aducea patru fotbaliști de culoare, de doi despărțindu-se deja în vară. În prezenta stagiune au mai apărat culorile echipei doar Best și „Balotelli” Mohamed, acesta din urmă pierzând clar lupta pentru titularizare cu Peii pe postul de atacant de careu. În schimb, Best a bifat destule minute și cu toate astea și-a anunțat și el plecarea. „Din câte știu, și-ar dori să evolueze cel puțin în Liga a III-a. Ambilor le-au expirat contractele, nu cred că se mai pune problema să continue la noi”, a spus Petcuț despre cei doi fotbaliști de culoare. Un alt fotbalist care nu va mai continua la Pecica este Nichituț, cum și Gavriș are gânduri de plecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.