După Brucan

0
344

Un sfert de secol. Parcă a fost o clipă, un pahar cu apă aruncat în nisip. Timpul
s-a condensat, dar am trecut prin atât de multe. Poate prea multe. L-am depășit deja cu cinci ani și pe Brucan, cu a sa predicție de douăzeci de ani cu care ne-a venit să spargem televizoarele. Două decenii ni se părea atunci o veșnicie. Au trecut ori mai bine spus timpul a trecut prin noi precum cuțitul printr-o bucată de unt. Tot felul de oameni au venit au plecat. Unii au rămas. Chiar mai mult decât am fi vrut. Mult mai mult. Și am trecut prin toate stările: în primele zile o solidaritate extraordinară, care s-a extins poate cel mult două săptămâni de grație. Apoi au început să apară deja primii rechini, care
s-au cățărat, ca întotdeauna în istorie pe jertfa de sânge a celor care au ieșit în stradă atunci. De fapt nu rechini, căci aceştia au ceva nobil, au venit niște hiene. Tot felul de personaje au făcut atunci primul CPUN. Academicieni, poeți, escroci, activiști de partid „pocăiți”, hoți mai mici sau mai mari, care ulterior au devenit adevărați tâlhari. O radiografie foarte fidelă a societății de atunci. Și, poate și de acum. S-au „băgat” portocale, carne, căldură, fotbal la televizor, de toate. Directori buni, dar duri au fost schimbați, s-au furat fabrici întregi. Bucată cu bucată, cărămidă cu cărămidă, metru cu metru, kilogram
cu kilogram. Metodic, într-o complicitate aproape generală. Micul trafic a devenit marele trafic. Rulmenți, pânză, prosoape, cuie, șuruburi. Orice se putea transforma în mărci și dolari. Aproape tot ce se fura se şi vindea în cele patru zări. Așa s-a făcut acumularea primitivă de capital. Apoi  au apărut primele buticuri. Unul roz cu verde, un adevărat kitch făcea furori. Atunci ni se părea ceva extraordinar. La noi. Oamenii stăteau la coadă efectiv ca la muzeu. N-au mai văzut așa ceva. Poate doar în Ungaria, oameni care au fost mai norocoși și făceau micul trafic. Astăzi, personajul vinde mici în piața de vechituri. N-a știut să gestioneze… succesul. Alții au mers direct la temelie. Unul cu gâtul scurt a decretat că „industria românească este un morman de fiare vechi”. Și s-a dat aproape totul pe nimic. Așa că azi nu mai avem nici  industrie de gaze și petrol, nici telefoane,  nici autocamioane,  nici locomotive, nici tractoare, nici autoturisme, nici aviație, nici bănci.  Cam tot ce contează cu adevărat. Vorbim aici de capital majoritar românesc. Patru cincimi din economie este deținută de filiale românești ale unor companii internaționale. A venit NATO, UE, libera circulație și libera inițiativă. Ei, unii cârcotași ar spune că nu chiar atât de liberă. Citiți Top 500. Tot patru cincimi dintre miliardarii noștri, într-un fel sau altul, s-au căpătuit din afaceri cu statul. În timp ce se îmbogățeau, statul sărăcea.  Nu e puțin ciudat? Așadar a trecut un sfert de secol. Cu cinci peste predicţia lui Brucan. O treime din speranța de viață medie, de om mediu, dintr-o țară pe care unii au dat-o la toți. Și care nu e medie. Nu viaţa, ci ţara. Care e cam la coadă. O fi bine, o fi rău?  Unii spun că era mai bine. Alţii că fie cât de greu, am câștigat bunul cel mai de preț:
libertatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.