În data de 04 octombrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împreună cu cei ai Poliției Orașului Lipova, au desfășurat o activitate educativ-preventivă în cadrul Liceului ,,Atanasie Marienescu” Lipova, care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, cu accent pe combaterea actelor de violență.

Această activitate a avut rolul de informa elevii cu privire la infracțiunile comise cu violență prevăzute de normele legislative în materie penală, precum și prelucrarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad, au prezentat aspecte din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectele pandemiei de COVID-19.

Activitățile desfășurate au avut un feed-back pozitiv din partea celor prezenți, atât elevii, cât și cadrele didactice au manifestat implicare și un real interes pentru a preveni și combate actele de violență comise în școală sau în zona adiacentă.

Recomandările redacției