Despre stadion am tot scris și vom mai scrie până nu o vedem pe UTA și suporterii săi din nou acasă. Au trecut 5 ani de zile de când a început (re)construcția din Calea Aurel Vlaicu și azi încă avem dezbateri despre cum ar trebui să arate gazonul, tribunele, băncile de rezerve.
Chiar în această săptămână am relatat faptul că firma Rulori de Gazon a întrerupt montarea „covorului verde” fiindcă are neplătite două facturi. Se pare că, totuși, banii au plecat joi spre conturile firmei giurgiuvene prin ordin de plată și sunt pe cale să „deblocheze” situația.
Apoi, băncile de rezerve sunt comandate conform cerințelor ROAF, adică sunt bune pentru meciurile de Liga 1 și Liga a II-a. Pe Răzvan Burleanu l-a luat, probabil, gura pe dinainte când a spus că pe noua arenă „Francisc Neuman” se vor putea organiza și meciuri internaționale, ce necesită bănci de rezervă de minim 18 locuri. Bineînțeles, Primăria ne spune că nu va fi nicio problemă, că vor apărea bănci suplimentare. Ca și cum „proiectul” băncilor de rezerve de 13 locuri nu mai putea fi schimbat, după genul celui cu înlocuirea membranei din acoperiș cu tablă, conform reglemetărilor ISU după tragedia de la clubul „Colectiv”
În fine, ni s-a mai spus că nu avem despre cunoștiințe în construcții și că ceea ce noi am interpretat-o drept crăpătură e de fapt: „o treaptă din beton prefabricat şi urmează colmatarea şi etanşarea rosturilor cu material elastic”. E posibil și asta, atunci să vină materialul elastic, zicem, sau stai că nicio firmă nu vrea să termine ceea ce a început Tehnodomusul.
În fine, vă redăm mai jos dreptul la replică la cele publicate de o parte a presei arădene în ultimele zile, cu mențiunea că o asemenea atitudine reactivă a Primăriei o așteptăm de cinci ani încoace, când s-a tot bătut apa în piuă la șantierul „Francisc Neuman”. Și are legătură exact cu ultima frază ce ne-a convins de bunele intenții ale instituției de la kilometrul zero: „Considerăm că este de datoria noastră să informăm corect cetăţenii Aradului cu privire la această importantă investiţie”.
Dar iată informarea mot a mot a Primăriei Arad, primite de câteva minute:
„Cetăţenii Aradului merită să fie informaţi corect
Având în vedere faptul că în spaţiul public au apărut o serie de informaţii eronate în legătură cu lucrările de modernizare a stadionului muni­cipal „Francisc Neumann”, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări din dorinţa de a informa corect opinia publică.
De la bun început trebuie subliniat faptul că până în acest moment lucrările au fost executate respectându-se întru totul proiectul elaborat în conformitate cu regulamentul Federaţiei Română de Fotbal. De altfel, Primăria Municipiului Arad păstrează în permanenţă legătura cu reprezentanţii FRF, mai ales pe probleme de amenajare a arenei, asfel încât aceasta să cores­pundă standardelor categoriei din care face parte.
În ceea ce priveşte calitatea lucrărilor executate, ne exprimăm regretul pentru superficia­litatea evaluării lor, mai cu seamă că acest „audit” a fost făcut de persoane neavizate, cu modeste cunoştinţe în domeniul construcţiilor. Probabil astfel se explică faptul că nu se cunosc noţiuni elementare cum ar fi de exemplu că treptele sunt din beton prefabricat şi urmează colmatarea şi etanşarea rosturilor cu material elastic. În consecinţă, arena NU „crapă”.
În privinţa lucrărilor de montare a gazonului, acestea continuă, iar executantul lor dă asigurări că până la finele săptămânii viitoare, întreaga suprafaţă de joc va fi verde. Lucrările au fost întradevăr sistate câteva zile din cauza ploilor ce au împiedicat decopertarea rulourilor din fermă. Chiar şi aşa, angajaţii firmei au fost prezenţi la stadion şi au montat gazonul artificial.
În legătură cu băncile de rezervă, Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice 2018 precizează la art. 40 alin 4 lit r) că terenul trebuie să fi dotat cu: „Bănci pentru jucătorii de rezervă şi pentru persoanele oficiale, dotate cu minim 13 scaune pe care vor putea lua loc 7 jucători de rezervă și alte 6 persoane, între care antrenori, delegat, medic şi maseur. Băncile vor fi situate pe aceeaşi parte, la distanţă egală de minim 5 metri faţă de linia de centru şi de linia de margine, de regulă în apropierea gardului împrejmuitor. Ele vor avea un acoperiş protector. La jocurile din SuperCupa României, Liga 1, Liga a II-a, precum şi la jocurile din cadrul optimilor de finală, sferturilor de finală, semifinalelor şi la finala Cupei României, băncile de rezerve se vor putea suplimenta cu maxim 5 (in loc de 4) locuri. Băncile suplimentare se vor amplasa în afara suprafeţei tehnice, la minim 5 m în lateral către liniile de poartă şi la acelaşi nivel cu băncile tehnice; Echipa vizitatoare va ocupa întotdeauna locurile de pe banca de rezerve aflată în spatele arbitrului asistent L1”.
Având în vedere faptul că modernizarea stadionului „Francisc Neumann”, se face exclusiv cu bani din bugetul local, considerăm că este de datoria noastră să informăm corect cetăţenii Aradului cu privire la această importantă investiţie”.

Recomandările redacției