Lupta împotriva coronavirusului continuă. La un moment dat, părea că o parte dintre cei în halate albe ar fi făcut un pas în spate. Sigur, sentimentul de îndoială, de frică chiar ,zace în fiecare om. Despre ce și cum, nu este cazul să dezvoltăm acum. Cert este că acum o lună de zile, mai exact pe  2 aprilie, președintele Iohannis a ieșit într-o conferință de presă și a spus: „Personalul medical, medicii noștri, sunt linia noastră de apărare împotriva epidemiei. Avem încredere în ei, ne punem speranțele în ei, dar trebuie să fim foarte conștienți că pentru ei este o situație de stres major. Este un pericol suplimentar la care se expun, avem așteptări mari de la ei și atunci, în consecință, cred că este corect să recunoaștem această situație și să recunoaștem, evident, că este nevoie și de un pic mai mult decât cuvinte frumoase”. Acesta a mai  spus atunci că a solicitat Guvernului „să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID. Și vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID, ar fi un bonus onorabil”. Klaus Iohannis a mai spus că are promisiuni din Guvern şi a vorbit cu premierul Orban, dar și cu ministrul Fondurilor Europene, pe această temă. Timpul a trecut și o oarecare stare de nervozitate s-a iscat în rândurile personalului medical. Mai ales ai celor care au salarii mici. „Eram în concediul meu legal, pentru că mai aveam câteva zile de  anul trecut. Și, sincer să fiu, îmi era destul de frică să revin, mai ales la începutul pandemiei când protecția personalului era destul de proastă. Și, de ce să fiu ipocrit, cei 500 de euro promiși de președinte contează foarte mult pentru mine și familia mea. Chiar dacă nu o spun cu voce tare, sunt foarte mulți colegi  care au revenit la muncă pentru acești bani în plus”, spune o asistentă, de la una dintre unitățile sanitare arădene. Otinel Șandru, liderul Sindicatului Sanitas  Arad,  ne-a precizat referitor la acest subiect: „Chiar în  aceste clipe avem o serie de ședințe cu asistentele șefe de pe toate secțiile,  despre cum să facă tabele cu personalul care a lucrat cu pacienți infectați cu Coronavirus. După asta urmează ca   pontajele să fie trimise la resurse umane. Potrivit primelor noastre  estimări, ar fi vorba de circa 1000 de angajați, care ar putea beneficia de acest stimulent de risc în valoare de 2500 de lei”. Banii suplimentari pentru aprilie vor fi achitați  așadar în această lună, cel mai probabil în același timp cu salariul. Însă până atunci trebuie făcută o muncă birocratică foarte laborioasă, pentru ca toate actele să fie în regulă, astfel încât oamenii să-și primească banii promiși.

Recomandările redacției