După mai bine de două milenii, Hannibal își va conduce oștile în luptă la Arad

0
625

Războaiele punice vor prinde din nou viață pe malul Mureșului.  La Primărie a avut loc o întâlnire în cadrul căreia s-au discutat detaliile unui eveniment spectaculos ce urmează să aibă la Arad,  anul viitor în luna mai, timp de cinci zile.

InTimes concept, prin fondatorul său, Marius Simion, și prin asociații Marius Porcolean și Ciprian Cristea, a reușit să pună bazele unui parteneriat cu Federația Tropas y Legiones de  Las Fiestas de  Carthaginesesy y Romanos. Aceasta  organizează în fiecare an, de trei decenii încoace, în Cartagena (zona Murcia, Spania), un superb festival de interes turistic internațional, cu temă istorică.  Practic,mii de oameni participă activ la refacerea atmosferei și a evenimentelor din timpul celui de-al doilea  Război Punic, de acum mai bine de 2.000 de ani. Prin acest parteneriat, InTimes concept pune astfel bazele unui eveniment cultural de tradiție și în Arad, în care, pe lângă războiul dintre cartaginezi și romani, se vor îmbina mai multe perioade și evenimente istorice, cum ar fi războaiele daco-romane.  Organizatorii viitoarei manifestări sunt convinși că șirul de evenimente  de acest gen, va pune Aradul pe harta turistică a Europei.

Ca exemplu, în perioada festivalului, orașul spaniol Cartagena se bucură de un număr aproximativ de 350.000 de vizitatori, practic triplându-și populația. La invitația partenerilor români,  dar și cu implicarea Ambasadei Spaniei și a Consulatului din Timișoara, reprezentanții Federației, conduși de președintele acesteia, José Antonio Meca Martínez, se află în această săptămână în Arad împreună cu viceprimarul din Cartagena, responsabil pe zona de turism și comerț, Manuel Antonio Padín Sitcha. Delegația nu are ca scop unic doar parafarea parteneriatului pentru eveniment, ci și multe altele.

În cadrul discuțiilor purtate  cu reperzentanții administrației locale s-a analizat posibilitatea implementării unor proiecte de natură turistică și culturală, ba chiar s-a propus și ideea înfrățirii celor două localități. Pe lângă reprezentanții Federației și ai InTimes Concept, la întâlnire au mai participat și: Consulul Onorific al Spaniei la Timișoara, José Miguel Viñals și directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură, Daniela Pădurean-Andreica. Până la sfârșitul săptămânii, și al vizitei delegației în România, vor avea loc mai multe contacte de lucru, întâlniri cu oameni de afaceri, cu viitori parteneri ai evenimentului. De asemenea va avea loc și un contact cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Arad,  pentru a discuta despre posibilitatea unor proiecte comune educaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.