Într-un final, autoritățile își îndreaptă atenția înspre situația dificilă a arădenilor care locuiesc în zonele unde Canalul Mureșel nu este întubat, reprezentând un focar de infecție și de mizerie, dar cel mai neplăcut este mirosul emanat de canal. Mai mulți cetățeni și-au îndreptat nemulțumirile și și-au spus oful nouă, astfel că am scris nenumărate articole despre problemele cu care se confruntă cetățenii din zonele respective. În urma mai multor sesizări făcute de ziarul nostru, în cele din urmă se iau niște măsuri,  asta după ce arădenii ne-au povestit că aerul e greu respirabil și nici nu pot să-și deschidă ferestrele din cauza mirosurilor pestilențiale. Chiar și conducerea ANIF – directorul general Constantin Ștefan – a ajuns la Arad pentru a cunoaște mai bine situația cu care se confruntă arădenii.

Soluție tehnică pentru decolmatarea canalului

O soluție tehnică modernă este experimentată la Arad, pentru decolmatarea întregii porțiuni întubate a Canalului Mureșel.Conducerea de la nivel național a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare a venit astăzi la Arad, să vadă la fața locului situația Canalului Mureșel și să experimenteze o soluție tehnică pentru decolmatarea zonei întubate a Mureșelului. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a mers pe teren cu directorul general ANIF, Constantin Ștefan, cu directorul general adjunct Bîrzoi Adrian, cu directorul agenției locale, Florin Mariș, și le-a prezentat neplăcerile arădenilor legate de acest canal, pe care administrația locală dorește să îl integreze în organismul urban.

Ne dorim aplicarea unei tehnologii noi pentru decolmatarea întregii porțiuni întubate, de 2,2 km, a Canalului Mureșel. Vrem să vedem care este soluția optimă pentru reabilitarea și decolmatarea Canalului, ținând cont că traversează Aradul și știm că generează disconfort. Intenția ANIF este de a folosi o tehnologie avansată ca disconfortul creat locuitorilor sa fie minim. Piesa principală a utilajului este un aspirator care va decolmata depozitele de nămol din tuburi. Suntem în faza de proiectare, la nivel de documentație tehnică. În prima lună a anului viitor se dorește realizarea achiziției de lucrări. Avem în vedere faptul că este în derulare și un proiect de reabilitare a Canalului, finanțat cu fonduri europene, în parteneriat cu partea ungară„, a declarat directorul general al ANIF, Constantin Ștefan.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că în sfârșit se iau măsuri care să permită ca acest canal să fie curat. Mureșelul este colmatat în proporție de 70-80%, potrivit specialiștilor ANIF, în special din cauza deversărilor ilegale.

În discuția cu președintele Consiliului Județean Arad, directorul general Constantin Ștefan a precizat că ANIF este la faza întocmirii notelor conceptuale pe Programul Național de Relansare și Reziliență, pe care are alocate 6,5 miliarde de euro. A fost prevăzută modernizarea tuturor amenajărilor din România: desecare-drenaj, irigații, combaterea eroziunii solurilor. Pentru județul Arad, in cadrul acestui program, sunt prevăzute lucrări de modernizare a tuturor amenajărilor de desecare-drenaj, irigații, combaterea eroziunii solurilor, a căror valoare estimată este de 200 de milioane de euro.

 

  • Solutii pe termen lung spune:

    Stoparea la sursa deversarilor ar fi soluția și obligarea conectării lor la rețeaua de canalizare.După ce s-a făcut identificarea tuturor factorilor poluanți.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției