Sărbătorile Pascale de anul acesta nu au mai făcut prea multe victime. Se pare că oamenii au fost foarte cumpătați când vine vorba de mâncare și au reușit să evite mersul la spital din cauza indigestiei. Mai exact, numărul celor care au ajuns la spital în intervalul 17 – 20 aprilie (ora 08.00) a fost de 167 de persoane. Aceștia s-au prezentat în Unitatea Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, însă nu toți au avut probleme din cauza meselor grele din această perioadă. Din totalul de 167 de persoane, doar 12 persoane s-au prezentat cu afecțiuni digestive, nouă adulți și trei copii. 

Recomandările redacției