De la sfârșitul lunii mai, situația în ce privește criza Pestei Porcine Africane părea că intră într-o curbă descendentă. Au fost închise o serie de focare și evoluția părea una favorabilă. Au fost chiar perioade cu zero cazuri noi, asta după ce, timp de  aproape zece luni, Pesta Porcină Africană a tot făcut ravagii în județul Arad. „Când am închis trei focare în săptămâna trecută, la nici o zi au apărut, din păcate altele. Este vorba de patru cazuri noi în localitățile: Dezna, Laz, Temeșești și Săvârșin. Mai există suspiciuni și pentru un al cincilea caz, la Apateu, localitate aflată la  mare distanță de cele patru amintite. În cauză sunt focare descoperite exclusiv în gospodăriile populației.  Porcul mistreț este cel mai probabil vehiculul de transmitere al bolii. La Temeșești un mistreț mort a fost găsit chiar în grădina unui localnic. Noi ne așteptam la un nou val de PPA, dar estimările noastre erau pentru luna august. Probabil mistreții au migrat din păduri spre culturile agricole pentru hrană și de acolo boala s-a răspândit cu repeziciune“ , a spus dr. Marcel Roșu, director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad. Pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor se instituie zone de supraveghere, care includ și zonele de protecție. De asemenea, în localitățile aflate în zonele de protecție și supraveghere se vor mai aplica și măsurile  următoare: toate porcinele se vor ține închise în curte, fără acces la pășunat și bălți, pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii. Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit. De la începutul crizei de PPA , adică din luna august 2020, au fost afectați peste 3000 de porci din gosdpodăriile populației, 43.209 capete din fermele de creștere a suinelor și au fost găsiți morți sau împușcați  mai mult de  400 de porci mistreți. Nu în ultimul rând, până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic, pe teritoriul localităților menționate nu se vor organiza  piețe, târguri sau expoziții  de păsări și animale vii. „Nerespectarea acestor prevederi reprezintă încălcări ale legii ce pot fi sancționate cu amendă“, a conchis dr. Marcel Roșu.

Recomandările redacției