„Bătrâna Doamnă” și-a făcut fericiți fanii în derby-ul cu Poli, dar, până la urmă, punctele puse în joc nu au fost tot trei. Prin urmare, dacă vrea să continue cu convingere lupta pentru promovarea în Liga 1, echipa arădeană e nevoită să câștige fiecare meci, cu atât mai mult cu cât viitorul adversar e nou promovat și nu are pretenții de primele locuri.
Duminică, „roș-albii” se deplasează la Reșița, acolo unde elevii lui Leo Doană au avut rezultate în general bune și se anunță o nucă tare și pentru arădeni. „Am trecut repede peste euforia victoriei de duminica trecută. Încă de marți, am început să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut următoarea etapă, în deplasarea de la Reșița, pentru că este extrem de important pentru noi și pentru parcursul nostru să legăm victoriile. Am spus-o și după meciul cu Turis că valoarea punctului trebuie confirmată de punctele câștigate în etapa cu Timișoara. Reiterez această idee, că este extrem de important pentru constanța noastră în rezultate să reușim să câștigăm cele trei puncte duminică. Partida este una foarte dificilă pentru că Reșița, cu excepția partidei de tristă
amintire pentru ei cu Viitorul Pandurii, în care au luat 7 goluri și au atras unele zvo­nuri de lucruri necurate, e destul de periculoasă acasă. Întâlnim o echipă arțăgoasă, însă eu zic că ne putem impune jocul dacă om fi la nivelul optim. sunt convins că ne vom impune jocul. Știm că nici suprafața de joc de la Reșița nu este cel mai bun, așa că e foarte important să ne adaptăm tuturor condițiilor. Asta înseamnă că trebuie să ne adaptăm inclusiv adversarului, pentru că suntem convinși că el va fi foarte motivat să demonstreze împotriva noastră că poate să evolueze la un nivel bun și să obțină un rezultat pe măsură. Au și început să joace în ultima perioadă cu doi
atacanți masivi, de forță, îl au pe Săulescu un jucător de bandă extrem de penetrant, vivace, care poate oricând destabilize o apărare. Mai e și cuplul de fundași centrali, care chiar dacă nu are experiență prea mare la acest nivel, a demonstrat că au calitate. Nu în cele din urmă îl au pe Zimmermann, nn portar de valoare și cu mare experiență, care este și căpitanul lor și care își dirijează foarte bine colegii”, a menționat Laszlo Balint, antrenorul „roș-albilor”.
Fundașul Tomozei e suspendat în tabăra arădenilor, care mai au în infirmerie pe Pușcaș, Coulibaly și Ciucur. În schimb, revine Andrei Rus (suspendat cu Poli) și Bustea, cu probleme medicale în ultima lună.
Formația din Valea Domanului pare și ea pregătită de vizita celei mai titrate grupări fotbalistice din afara Bucureștiului. „Întâlnim o echipă cu tradiție, Campioana Provinciei, o echipă care joacă cu o presiune foarte mare. Meci de meci, e o presiune dublă pe umerii jucătorilor, pentru că ei trebuie să joace la victorie, chiar dacă nu o recunosc tot timpul. Este clar că obiectivul lor este promovarea, îi cunosc foarte bine pe cei din conducerea UTA-ei, chiar avem o relație foarte bună. Au pierdut două baraje și știu că anul acesta vor să promoveze și din această cauză este presiune pe întreg staff-ul și pe jucători. Vor veni după puncte la Reșița, așadar presiunea mare este pe ei. În schimb, noi trebuie să profităm de faptul că jucăm acasă și este un meci televizat. Încă o dată vreau să fac apel către toți suporterii, să fie lângă băieți, pentru că avem nevoie în momentul acesta. Trebuie să câștigăm pentru a spăla rușinea de acum trei etape”, a explicat Cristian Bobar, președintele „roș-negrilor” din Banat.
Și gazdele întâlnirii de duminică (ora 12,30), ce va fi transmisă în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și Look TV, au un fotbalist suspendat, pe mijlocașul Călin Cristea. „Ne așteaptă un meci foarte greu, ca toate celelalte, dar, în urma jocului prestat de noi la Metaloglobus, am încredere în băieți. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână și sperăm ca acest lucru să se vadă în teren”, a punctat și Leo Doană, antrenorul reșițenilor
Formații probabile:
Reșița: Zimmermann – L. Acka, Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Săulescu, Poiană, Danci, Dat – M. Coman, D. Ene
UTA: Fl. Iacob – A. Rus, Melinte, Fl. Ilie, B. Stancu – Isac, Moise – Ursu, Al. Ioniță, Buhăcianu – C. Rus.

Recomandările redacției