După toaletare, mai mulți copaci au rămas doar cu trunchiul

1
607

Lunile au trecut de când s-a făcut toaletarea copacilor de prin Arad. Din păcate, aceasta s-a executat în așa fel încât, în curând vom rămâne cu atâția copaci de îi vom putea număra pe degetele de la o mână. Pentru o toaletare corespunzătoare, copacul pierde apoximativ o treime din ramuri. Cumva, la Arad, în foarte multe cazuri s-au confundat lucrurile și în loc să se taie o treime, copacul a rămas cu o ramură.

Avem, din nefericire, exemple de copaci din care a mai rămas doar trunchiul, crengile fiind inexistente. În ceea ce privește acești copaci, din cauza toaletării făcute într-un mod excesiv, există șanse mari ca până la vară să fie nevoie ca aceștia să fie tăiați de la rădăcină.

Vă invităm să dați o raită pe strada Abrud zilele acestea. Vă invit să mai dați o tură în iulie într-o zi caniculară pe la orele prânzului pe aceeași stradă și pe lângă aceeași copaci. Apoi vă rog să mergeți până la gară să vă plimbați agale în iulie prin fața ei (unde exista doar beton, nici un copac). Apoi imediat să mergeți pe o stradă plină de copaci să vedeți ce simțiți. În Arad, ca și în București de altfel, avem o puzderie de specialiști care știu cum se taie coroanele copacilor. Aha, și atunci când se renovează o cladire, se taie toți copacii mari și se plantează puieți să se vadă mai bine vopseaua.

Nu am uitat nici cum ați tăiat toți copacii din fața Colegiului „Moise Nicoară“ după ce l-ați vopsit, nici cum ne-ați dus în eroare cu copacii din parcul copiilor cu dizabilități. Toamna le-ați tăiat toată coroana, iar în primavară ia-ați tăiat la pământ. Și acum bate soarele în parc. Bătaie de joc la adresa copiilor cu dizabilități. Și nu am uitat nici copacii toaletați excesiv in 2019, pe care i-am urmărit în vară și nu aveau decât câteva crengi care s-au uscat pe timp de vară“, scriau în mediul online cei de la Asociația „Iubiți animalele și natura“.

Desigur, toaletarea se face după mai multe reguli, unele dintre ele presupunând că trebuie să fie tăiate, în primul rând, ramurile care se încalecă, cele uscate, afectate de boli sau rănite. Ei bine, putem face o presupunere că măcar o ramură era încă acceptabilă și putea să rămână pe copacii care probabil nu mai au nici o șansă de supraviețuire, cel puțin nu pentru mult timp.

Deocamdată tot ce avem de făcut este să așteptăm vara. Atunciă să fie momentul în care ne vom da seama cu mai multă precizie dacă lucrarea a fost făcută corespunzător sau dacă orașul va rămâne fără copaci, fără umbră și cu și mai puțin aer curat.

1 COMENTARIU

  1. Ceva fac cu lemnul … altfel nu pot sa inteleg de ce-i fac praf in felul asta. In Oradea, Milano, etc. e plin de copaci cu ramuri normale, astia pana si in parcuri ii fac lunânări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.