Medicii din Arad, care se ocupă direct în tratarea pacienților bolnavi de Covid, ne-au spus astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt prea puțini la număr, sunt obosiți și fac tot posibilul pentru a salva viața fiecăruia. 

„Este o presiune foarte mare pe noi – ca medici. Suntem obosiți deja, a fost un an foarte greu. Cu bune, cu rele, nu e ușor să ajungi de pe locul 2 pe locul 18 la cazuri și decese. Eu zic că ne-am descurcat.”, a spus Mircea Onel. 

Erica Repolski, medic primar pneumolog și șef pe recuperare respiratorie ne-a afirmat că: „Din păcate, noi, la ora actuală, suntem cu cea mai mică sumă alocată pentru sănătate și cu personalul cel mai puțin pe suta de mii de locuitori. 

Să nu credeți că nouă ne este ușor să vedem pacienți suferind, murind, pe care nu mai putem să-i ajutăm. Pentru că, din păcate boala aceasta poate manifesta și forme foarte grave.” 

Dacă e să comparăm toate cele trei valuri Covid, după spusele medicilor din Arad, valul trei în care ne aflăm acum este cel mai agresiv dintre toate. 

„Avem mult mai mulți pacienți vindecați, decât infectați. Din păcate, există și aceste decese.”, a mai adăugat Mircea Onel. 

Erica Repolski ne-a spus că pacienții sunt din ce în ce mai agresivi. Recent, aceasta a fost agresata fizic de un pacient de aproximativ 140 kg. A primit o lovituri în burtă cu piciorul, asistentele sărindu-i în ajutor.  

Medicii ne-au spus că sedarea pacienților este folosită pentru intubarea lor, iar legarea acestora este necesară în cazul în care sunt agresivi și pot să-și provoace răni atât personale, cât și celorlalți din jur. 

Recomandările redacției