Primul succes stagional al Gloriei Lunca Teuz Cermei a venit în deplasare, în județul Gorj, după aproximativ 400 de kilometri parcurși chiar în ziua partidei. „Sămădăii” chiar
le-au predate o lecție de fotbal celor de la Gilortul, nou promovați pe scena eșalonului trei.
La final, Flavius Moisă a explicat foarte clar partitura partidei. „Am întâlnit o echipă foarte ambițioasă, specific oltenească, ce a excelat prin agresivitate pozitivă, însă, foarte dezorganizată din punct de vedere tactic. De acest lucru am profitat noi, deși mi-a fost teamă că ratările din prima repriză se pot întoarce după pauză. Pe lângă golul lui Daina am avut alte trei-patru ocazii cât se poate de clare și scorul primei reprize trebuia să fie și mai mare în favoarea noastră. Dar, ne-am revanșat după pauză și am luat, sperăm noi, punctele descătușării. Trebuia să valorificăm prin acest rezultat atitudinea bună din repriza a doua a meciului cu Lipova, era păcat să nu o facem. Astăzi suntem fericiți, mai ales că succesul a fost obținut în condițiile în care ne-am deplasat în ziua partidei. Nu e o rețetă câștigtoare, dimpotrivă aș spune. Sper ca acest episod să nu se mai repete, chiar dacă am știut când am acceptat să antrenez această echipă că nu vom avea parte de condițiile echipelor cu pretenții din această serie”, a punctat antrenorul cermeianilor.
Trei dintre reușitele „sămădăilor” au vemit de la juniorii Gruiescu (2) și Daina, plus cea a lui Rafael Iuga, un fotbalist de 21 de ani. „Călin Gruiescu era, zic eu, o certitudine la acest nivel, știam cu toții ceea ce poate. Păcat că a și ratat alte ocazii importante, dar punem acest lucru pe seama tinereții. Mă bucur și pentru Daina, dar și pentru Rafi Iuga, care a a înscris și el printr-o
execuție elegantă. Dar, toată echipa merită felicitări, acum vrem să legăm victoriile acasă, cu Filiașul. Aș mai vrea să dedicăm victoria lui Vezan și Burlă, care ne-au lipsit azi din cauza accidentărilor, sperăm să-i avem din nou cu noi cât mai repede”, a mai menționat Moisă.
Interesant este că ambele formații arădene ce au vizitat sâmbătă județul Gorj au reușit câte o „manita”, UTA, 5-2, în fața Pandurilor Târgu Jiu, iar Cermeiul, 5-1, 28 de kilometri mai încolo, la Târgu Cărbunești.

Recomandările redacției