UTA a fost prima divizionară secundă care și-a anunțat numele viitorului antrenor, Laszlo Balint. S-a întâmplat în urmă cu două săptămâni în cadrul unei serate la Hotelul „Central”, echipa urmând să revină din vacanță sub comanda noului tehnician pe 25 iunie.
Dar și FC Argeş are, începând de marți, un nou antrenor principal, care va avea, de fapt, funcţia de manager general. Echipa piteşteană l-a anunţat oficial pe Nicolae Dică (39 de ani), ultima dată antrenor la FCSB. Acesta a semnat pe trei ani şi are ca obiectiv promovarea.
Fostul mijlocaş revine astfel pe banca echipei FC Argeş, pe care a mai antrenat-o un an şi jumătate în Liga a III-a şi pe care a promovat-o în Liga a II-a, în sezonul 2016-2017. Atunci, echipa se numea SCM Piteşti. „Vin cu inima deschisă la FC Argeş şi cu o mare dorinţă de a face performanţă. Am semnat un contract pe trei sezoane cu FC Argeş, iar obiectivul este promovarea în Liga 1. Rolul meu va fi de manager. Va fi o muncă foarte grea pentru că Liga a II-a este mult mai puternică decât înainte, dar ştiu la ce mă înham. Vreau să fac performanţă la Piteşti şi să readuc clubul acolo unde îi este locul, în Liga 1”, a declarat Nicolae Dică, fostul mijlocaș având deja mai multe ținte pe piața de transferuri, iar una dintre ele, din informațiile noastre, ar fi chiar fundașul utist, Alin Șeroni.
„Bine ai revenit, Nicolae Dică!
Conducerea clubului nostru a ajuns la un acord cu Nicolae Dică pentru postul de manager general al echipei FC Argeş. Acesta a semnat un contract pe 3 sezoane, obiectivul fiind promovarea în Liga I. Nicolae Dică este antrenorul cu care Piteştiul a reuşit în sezonul 2016-2017 promovarea în liga secundă.
Tehnicianul argeşean este pregătit de o nouă provocare cu echipa care l-a lansat în fotbalul mare:
Dică va fi prezentat oficial în următoarele zile în cadrul unei conferinţe de presă. Tot atunci, tehnicianul va prezenta staff-ul tehnic cu care va colabora, programul de pregătire al echipei şi campania de achiziţii.
Clubul FC Argeş îi doreşte tehnicianului mult succes în cel de-al doilea mandat la echipa fanion a judeţului şi o revenire cât mai rapidă în Liga 1!”, a anunţat FC Argeş printr-un comunicat de presă.
Nicolae Dică pusese condiţie să revină la FC Argeş ca autorităţile locale să transforme clubul de drept public într-unul privat, lucru care se va petrece oficial în scurt timp. Joia trecută, Consiliul Local Piteşti a votat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre
iniţiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înfiinţării Asociaţiei „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş”, care va prelua activitatea echipei de fotbal a Piteştiului, cu obiectivul clar promovarea în Liga 1 la sfârşitul sezonului 2019-2020. Membrii fondatori ai acestei asociaţii sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăţi comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităţilor locale şi Primăria Piteşti.
În cariera sa de antrenor, Nicolae Dică a pregătit două echipe, pe SCM Piteşti (actuala FC Argeş), în perioada decembrie 2015 – mai 2017, şi pe FCSB, în perioada iunie 2017 – decembrie 2018.

Recomandările redacției