Noaptea zilei de duminică s-a încheiat cu o întâlnire între polițiști și un tânăr din Frumușeni. Acesta a avut motivele sale de sărbătoare, ori poate doar s-a relaxat în felul propriu, mai exact, cu ajutorul alcoolului. Și nu a fost puțin deloc. El a optat pentru o seară plină de băuturi alcoolice care s-a sfârșit alături de polițiștii ce se aflau în drumul lui.

Mai exact, în noaptea de 24/25 noiembrie a.c., tânărul de 28 de ani, din Frumușeni, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Vlaicu în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului din municipiu. Odată oprit, acesta a fost supus și examinării cu alcooltestul și a rezultat o alcoolemie de 0,93 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Distracția a continuat și în cursul zilei de luni când un alt bărbat cu o alcoolemie și mai mare își conducea mașina pe drumurile județene. Este vorba de această dată despre un caz pe care l-au descoperit polițiștii Secției 6 Rurală Beliu. Ei l-au depistat, în seara zilei de 25 noiembrie, pe un bărbat din Craiva, de 43 de ani. Acesta a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/A, între localitățile Bocsig și Beliu. Tras pe dreapta, a urmat și testul ce urma să spună cam cât a consumat bărbatul înainte să urce la volan. Având o alcoolemie de 1,03 mg./l. alcool pur în aerul expirat, atât el, cât și tânărul de 28 de ani au fost duși pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

Recomandările redacției