dusanfelnacDouă rezultate negative consecutive au fost de ajuns pentru a agita apele în curtea revelației ediției de Cupa României. După ce a pierdut la scor (0-7) finala cu Șoimii Lipova, Victoria Felnac a remizat (1-1) și în restanța cu Semlecana Semlac, meci după care antrenorul Marcel Dușan și-a anunțat demisia.
Fostul goal-keeper ar fi avut un conflict spontan cu Nenad Maxim, căpitanul echipei, cel care a și susținut probe la UTA în iarnă. Totul s-a născut pe fondul nervilor acumulați la finala Cupei de la Șiria, dar și după ziua de luni, când s-a oficializat despărțirea de la Silviu Panin, care oricum nu mai intenționa să continue și în Liga a 4-a, dar și de Rotar și Chevereșan.
Până la urmă, Dușan va mai sta pe bancă și la ultimele două partide stagionale, urmând să primească și medalia de campion chiar duminică, la Felnac, după vizita celor de la AS Vinga, însă susține că nu va mai continua și în elita fotbalului județean. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și cu Marcel Cîmpian, cel care și-a dat acordul verbal de a veni oficial la VI-FE din vară, în condițiile în care cel care l-a propus nu va reveni asupra demisiei.
Felnăcanii ocupă primul loc în Seria A a Ligii a V-a, având doar două remize și în rest victoria. Până sâmbătă, înainte de confruntarea cu Lipova, „alb-roșii” nu mai cunoscuseră gustul înfrângerii în meciuri oficiale de aproape doi ani de zile.

Recomandările redacției