„Din păcate eşti un laş şi un trădător, ştii bine ce vreau să spun… un alt român, nu mă surprinzi deloc. Muzică populară la Paris, OMG! Cultura ta muzicală aici s-a oprit?! Păcat! Avem mari compozitori români, nu uita asta niciodată, pe care publicul internaţional nu îi cunoaşte, şi eu i-am cântat şi interpretat pe foarte mulţi pe toată planeta, dar tu nu ai studiat în România şi, atenţie, ai mari lacune pe acest subiect“, i-a transmis soprana Angel Gheorghiu dirijorului Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Între timp, comentariul lăsat la postarea lui Măcelaru a fost şters. Soprana a avut în trecut mai multe luări de poziție în care și-a exprimat opinia că artiști precum George Enescu, Maria Tănase dau Ciprian Porumbescu sunt supraevaluați. 

De altfel, artista a ținut să facă recent chiar diferența între a fi născut în România și a fi artist român. „Eu sunt un artist născut în România, dar de 30 de ani nu sunt un artist român, pentru că în România nimeni nu m-a văzut în niciun rol”, a declarat Angela Gheorghiu la Bucureşti, la lansarea ediţiei în limba română a autobiografiei sale, în iunie 2022. 

Renumita soprană Angela Gheorghiu a lansat un atac dur la adresa dirijorului Cristian Măcelaru: „Eşti un laş şi un trădător“, i-a transmis artista, deranjată de faptul că Măcelaru, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței, a dirijat, într-un spectacol organizat în fața Turnului Eiffel, „Rapsodia Română” a lui George Enescu. Este deja cunoscut faptul că Angela Gheorghiu îi consideră pe Enescu, Maria Tănase și pe alți artiști români drept „legende exagerate”. 

sursa: www.realitatea.net

Cristian Măcelaru dirijând Rapsodia Română nr. 1 de Enescu: https://www.youtube.com/watch?v=cuU5sbXYAJ0

Recomandările redacției