Campioana Provinciei a avut parte de o împerechere favorabilă în turul patru al Cupei României. Arădenii o vor găzdui pe arena „Motorul” pe ACS Poli, formație pe care au surclasat-o recent la Timișoara (3-0).
Teoretic, „roș-albii” ar trebui să avanseze în competiția KO, însă multe depind și de maniera în care va fi tratată partida de miercuri, 12 septembrie. „De la început vă spun că încă nu am discutat cu condu­cerea clubului despre Cupă, așa că vă spun ceea ce cred eu. Ca și club respectăm Cupa României, dar nu știu dacă o putem și onora. O calificare ar presupune cheltuieli mari, care, chiar dacă jucăm acasă, nu cred că se vor amortiza. E posibil ca la meciul cu ACS să evolueze jucători care au jucat mai puțin până acum, dar e la fel de posibil să jucăm cu cel mai bun 11. Dar nici acesta nu e bătut în cuie încă, având în vedere fluctuațiile de formă ale jucătorilor”, a punctat Ionuț Popa.
Totodată, Codru Grădinariu a ținut să precizeze că abonamentele achi­ziționate de suporterii UTA-ei nu sunt valabile și la meciurile de Cupă, cu excepția celor VIP sau de tipul „Și eu susțin UTA”. Totuși, abonații își păstrează prioritatea pentru locurile ce vor fi achizionațe prin intermediul biletelor de intrate.

Recomandările redacției