E oficial: Copaci și Stahl sunt din nou colegi, dar în Liga 1!

0
259

După cum vă informam la începutul săptămânii trecute, Paul Copaci a ajuns în curtea celor de la Astra Giurgiu din postura de jucător liber. Fundașul de 21 de ani a și semnat contractul valabil până în vara anului 2022 în prezența lui Dani Coman, directorul sportiv al „alb-negrilor”.
La Astra, Copaci va fi în continuare coleg cu Albert Stahl, cu care a împărțit vestiarul atât la UTA, cât și la Atletico, sub comanda lui Cristi Păcurar și Francisc Tisza. Cei doi fotbaliști arădeni, variante de juniori pe scena primului eșalon, vor fi antrenați de Dan Alexa, care a revenit asupra demisiei dată după eșecul de sâmbăta trecută, după eșecul giurgiuvenilor la Iași.
Din informațiile noastre, agentul Ana Maria Prodan a avut un rol important în mutarea la Astra a celui de-al doilea marcator utist în stagiunea trecută.
Tânărul fundaș stânga a bifat 52 de partide pe scena eșalonului secund al fotbalului românesc, 44 pentru UTA și 8 pentru Olimpia Satu Mare.
Tot acum două zile și portarul Miroslav Orlic și-a ales noua echipă. Fostul utist a semnat cu FK Petrovac, echipă din prima ligă a Muntenegrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.