de Paul Krizner

Nu știu de ce, Doamne, dar îmi este atât de dragă toamna cu fiecare clipă a ei, cu fiecare frunză ce sărută pământul, cu fiecare rod al pomilor, cu fiecare emoție ce vibrează printre oameni, da… e toamnă și sincer ești prea frumoasă toamnă, cu umbra pomilor în după-amiezi însorite, cu pastelul de culori ce-ți inundă ochii în lacrimi de atâta frumusețe.
Chiar nu știu de ce, dar am senzația că Dumnezeu a creat lumea cu acest anotimp minunat care nu e doar al nostalgicilor ci și a-l îndrăgostiților, e vremea când Dumnezeu se plimba prin grădina Raiului cu Adam, doar ei știu ce vorbeau la acest ceas de taină și cred că era o armonie pe care cuvintele nu o pot descrie, era atâta pace, atâta lumină și har, erau… toate foarte bune și parcă o frumusețe tainică se revărsa peste tot… poate Adam mai gusta din rodul vreunui pom, poate mai punea câte vreun nume animalelor sau poate doar admira și se bucura de frumusețea toamnei fără să-și dea seama că într-o zi va pierde acest farmec al ei.
Azi prea puțini se mai opresc în loc să admire covorul moale al frunzelor ce se așterne pe pământ, sau acea armonie a culorilor pe care o vezi în frunzele tomnatice, înduioșindu-ți inima și făcându-te parcă mai uman, mai gingaș, mai sensibil.
Azi ne certăm, ne urâm, suntem isterici nu mai avem gram de iubire, iar unii care au ajuns de mult în toamna vieții se risipesc printre nimicuri, pierzând clipe de tăceri unde doar Dumnezeu se mai aude.
Toamna nu e doar o muză a poeților, nu înseamnă doar umplerea hambarelor cu roadele pământului, ci poate fi starea prin care poți să te regăsești în fiecare freamăt al gândurilor, coborând în suflet și înfrumusețându-l, făcându-l să trăiască emoțiile de toamnă, pe care nu le-a trăit până atunci, făcându-l să simtă adierea vântului și parfumul frunzelor îngălbenite ce plutesc stingher prin aer până îmbrățișează pământul.
Sigur, toamna poate fi și nostalgică, aducându-ți aminte cât de mult ai iubit și ce departe e iubirea ta, poate timpul sau scurgerea anilor te vor face să înțelegi că ceea ce nu iubești la vremea potrivită nu o să mai iubești niciodată, că dragostea e atât de frumoasă încât până și toamna e plină de lumină în ochii tăi. Poate nu înțelegi că dragostea nu merită risipită la oamenii care nu te iubesc și că de cele mai multe ori iubirea este cea care vindecă ori ce rană a sufletului chiar și în prag de frumoasă toamnă.
Din acest colț de pagină vă doresc și eu o toamnă frumoasă, chiar dacă alții nu o vor, măcar domniile voastre primiți-o ca un dar de sus și cum spunea Nichita Stănescu: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă.”

Recomandările redacției