Cea mai titrată echipă de baschet a Aradului va purta de astăzi numele FCC Baschet UAV Arad, ca urmare a parteneriatului dintre Club Sportiv UAV, Baschet Club Arad și Primăria Arad. Alături de echipa arădeană este, în continuare,  FCC Environment România SRL, unul dintre sponsorii echipei. Parteneriatul a fost anunțat luni, 8 februarie 2021, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Primăria Arad. Mă bucur că sunt mai mulți parteneri alături de sportivele noastre minunate. Cu siguranță este loc și sunt bineveniți și cei din mediul privat, pentru că performanța nu se poate face doar din vorbe.  Pe lângă eforul sportivilor, este nevoie și de un efort financiar”,  este de părere primarul municipiului Arad, Călin Bibarț. „Universitatea Aurel Vlaicu prin Clubul Sportiv va susține și sprijini echipa fanion de baschet a orașului. Sperăm ca Aradul să rămână în elita baschetului național și internațional și să ne bucurăm de rezultatele obținute de aceste fete extraordinare”, a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. Ca urmare a acestui parteneriat, echipa de baschet va beneficia de întreaga bază sportivă a UAV, iar statutul de echipă universitară va deschide noi oportunități financiare pe plan local și național.

Recomandările redacției