Naționala de rugby a României va debuta în noua ediție a Rugby Europe Championship în weekendul 6-7 martie, într-un meci în deplasare, cu Rusia. Va fi primul meci al Stejarilor după un an, ultima partidă oficială a acestora având loc pe 7 martie 2020, cu același adversar.

Pentru ediția din acest an, una atipică, care se va desfășura pe durata întregului an, staff-ul tehnic al României a ales un lot de 50 de jucători care vor evolua în această competiție.

Toți așteptăm cu nerăbdare competiția de calificare la Cupa Mondială din 2023, mai ales că mulți dintre jucătorii pe care îi avem, în special cei care evoluează în țară, nu au mai avut meciuri de mai mult de trei luni. Acum ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut luna viitoare, în care vom avea de jucat patru meciuri grele. Scenariul este oarecum asemănător cu cel din anii trecuți ai competiției, deoarece jucăm cu aceleași echipe în deplasare și cu Spania acasă. Este esențial să avem un debut bun pentru că rezultatele pe care le vom obține cu Rusia și Portugalia vor fi cruciale pentru obiectivul nostru de calificare la Cupa Mondială. Echipa pe care am ales-o este un mix de experiență și tinerețe, jucători precum Boboc, Strătilă, Alexe, Butnariu, Roșu, Bartoli, Iliută și Popoaia se află înaintea debutului în tricoul de Stejar. De asemenea, este foarte important ca în această campanie de calificare să avem jucătorii care evoluează în afara României. Toate cluburile trebuie felicitate pentru efortul lor de a le permite jucătorilor să vină să joace pentru echipa națională”, a declarat Andy Robinson, antrenorul României, conform site-ului oficial FRR.

 

Din lotul de 50 de jucători ales pentru #REC2021, 30 sunt jucători de înaintare și 20 jucători de treisferturi.

Iată lotul României pentru #REC2021

Pilieri: Pristăvița Constantin (CSM Știința Baia Mare), Savin Alexandru (CSA Steaua), Balan Vasile (CSA Steaua), Badiu Ionel (Valence Romans Drome), Tăruș Alexandru (Zebre Rugby), Burțilă Costel (Hyères-Carqueiranne-La Crau), Gordaș Alexandru (Stade Nicois), Tomașcu Ioan (Niort), Mureșan Domițian (CSM Știința Baia Mare)

Taloneuri: Căpățînă Eugen (SCM Timișoara), Butnariu Tudor (CSA Steaua), Cojocaru Ovidiu (CSM Știința Baia Mare), Hartig Iulian (CSM Știința Baia Mare)

Linia a – II-a: Mureșan Lucian (SCM Timișoara), Roșu Florin (CSM Știința Baia Mare), Antonescu Marius (Bourg en Bresse), Johannes van Heerden (CS Dinamo), Moțoc Adrian (RC Massy), Ghenea Virgil (CSA Steaua), Iftimiciuc Marius (Perigueux)

Linia a -III- a : Neculau Vlad (SCM Timișoara), Boboc Cristi (ACS Tomitanii Constanța), Ser Dragoș (CSA Steaua), Alexe Alexandru (CSM Știința Baia Mare), Macovei Mihai (Colomiers), Chirica Cristi (Sporting Club Appameen), Gorcioaia Andrei (Bayonne), Damian Strătilă (CSA Steaua), Sobota Kamil (CSA Steaua), Ilișescu Răzvan (Blagnac)

Mijlocaș la gramadă : Rupanu Gabriel (SCM Timișoara), Surugiu Florin (CSA Steaua), Țiglă Alexandru (CSM Știința Baia Mare), Bartoli Julien (CSA Steaua)

Mijlocaș la deschidere : Boldor Tudor (CSA Steaua), Plai Daniel (CSA Steaua)

Centri: Popa Vlad (CSA Steaua), Fercu Cătălin (SCM Timișoara), Vlaicu Florin (CSA Steaua), Moa Maliepo, Alexandru Bucur (CSM Știința Baia Mare), Taylor Gontineac (Clermont Espoirs)

Aripi: Shennan Stephen (SCM Timișoara), Dumitru Ionuț (CSA Steaua), Tangimana Fonovai (CSA Steaua), Nicolas Onuțu (CS Vienne), Iliuta Cosmin (CSA Steaua), Lămboiu Mihai (CSM Stiinta Baia Mare)

Fundași : Melinte Ionel (SCM Timișoara), Popoaia Paul (CSM Știința Baia Mare)

STAFF: Antrenor principal: Andrew Robinson, Antrenori secunzi: Stevie Scott, Sosene Anesi, Preparator fizic: Florin Tașcă, GPS: Marius Chiriac și Constantin Gheară, Doctor: Dan Wanya- Crîngu, Kinetoterapeuți: Marius Todosi și Sandu Constantin, Analist video: Paul Larter, Manager: Daniel Carpo.

Meciurile României la #REC2021:

6-7 martie

Rusia – România

13-14 martie

Portugalia – România

20-21 martie

România – Spania

27-28 martie

Georgia – România

3-4 iulie

România – Belgia/Olanda

Recomandările redacției