Echipa Națională U21 are ca scop calificarea la Jocurile Olimpice din 2024

0
138

Echipa naţională de tineret are drept obiectiv stabilit la Campionatul European Under-21 din 2023, care va fi găzduit de România şi Georgia, calificarea la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris, a afirmat, joi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
„Găzduirea Campionatului European din 2023 este un mare succes pentru România şi totodată o oportunitate unică pentru a ne menţine pe harta ţărilor care găzduiesc evenimente majore. Este şi o premieră, suntem prima ţară care găzduieşte Campionatul European de Tineret pentru a doua oară. Nu este o surpriză, pentru că ştiam că UEFA apreciază echipa FRF. Această decizie a UEFA nu vine ca o surpriză, ci mai degrabă ca o confirmare a faptului că avem know-how-ul de a găzdui evenimente de cel mai înalt nivel. România va găzdui două din cele patru grupe, una la Bucureşti, una la Cluj-Napoca. Meciul de inaugurare va avea loc la Bucureşti, pe Arena Naţională. Obţinerea acestei găzduiri înseamnă şi o calificare automată a naţionalei de Under-21, iar obiectivul trasat acestei generaţii este obţinerea calificării din nou la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. Şi să putem să lărgim bază de selecţie pentru prima reprezentativă“, a declarat Burleanu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF.
Țara noastră, alături de Georgia, urmează să găzduiască împreună Turneul Final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2023. Turneul final va reuni 16 echipe şi se va disputa pe patru stadioane din fiecare ţară, România şi Georgia. Primul meci va avea loc în România, iar finala se va juca în Georgia. Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, partidele din România se vor disputa în două oraşe, Cluj-Napoca şi Bucureşti, fiecare urmând a fi gazda unei grupe.
Stadioanele din România, în ordinea capacităţii, vor fi: Arena Naţională (Bucureşti) – 54.028 locuri, Stadionul Steaua (Bucureşti) – 31.254 locuri, Cluj Arena (Cluj-Napoca) – 30.201 locuri şi „Dr. Constantin Rădulescu“ (Cluj-Napoca) – 23.500 locuri.
În Georgia, partidele se vor desfăşura pe stadioanele: Dinamo Arena (Tbilisi) – 54.202 locuri, Stadionul „Miheil Meshi“ (Tbilisi) – 25.154 locuri, Stadionul Batumi (Batumi) – 20.383 locuri, Stadionul Fazisi (Poti) – 8.200 locuri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.