Echipe mobile în comunele arădene, până la sfârșitul lunii august

0
512

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în fiecare zi o echipă mobilă de vaccinare împotriva noului coronavirus va fi prezentă în localităţile din mediul rural, astfel încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.800 de comune din România, printre care cele 68 din județul Arad, să se asigure accesul populaţiei la vaccinare.

„Un element important pe care îl avem în vedere – trecerea de la vaccinarea în centrele fixe la vaccinarea în centru şi prin echipe mobile. Aici vorbim de conceptul «Oraşul vaccinează satul». În fiecare zi, o echipă mobilă va fi într-o comună, într-o localitate din rural în următoarea perioadă, încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.862 de comune din România să avem echipe mobile care să asigure accesul populaţiei la vaccinare, pentru a ne pregăti foarte bine pentru perioada următoare, care s-ar putea să fie asociată cu un alt val de îmbolnăviri. Tendinţa este de a mobiliza cât mai mult echipe mobile mai ales către zonele rurale”, a spus Valeriu Gheorghiță, citat de Agerpres.

În prezent, peste 88% dintre persoanele care se vaccinează cu prima doză se imunizează prezentându-se direct la centrul de vaccinare fără programare în platformă, a mai spus Gheorghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.