Economia și cultura creștină

de Teofan Mada
Există un motiv pentru care economia unei țări are probleme: proporţia mebrilor activi din punct de vedere economic este în scădere, iar proporţia celor dependenţi este în creştere. Cei care şi-au dat seama de acest aspect iau măsuri pentru a se salva, iar efectele încercărilor lor de a face acest lucru fac situaţia mai grea pentru toţi ceilalţi. Generaţia viitoare este mai mică decât generaţia actuală, iar astfel un număr mai mic de oameni activi vor sprijini un număr mai mare de oameni dependenţi şi inactivi. Nu ne-am considerat copiii ca fiind investiţia noastră majoră într-o economie financiară viitoare. Pentru ca aceşti copii să devină nişte persoane care au o motivaţie şi instinct propriu, avem nevoie de o altă proprietate „magică”, pe care o voi numi „cultură”. Cultura reprezintă acele resurse care ne conferă o formare care ne îndepărtează de trupuri şi amalgamuri de dorinţe şi visuri, şi ne transformă în persoane care se pot decide liber pentru a urma o dorinţă anume şi se hotărăsc cu dragoste să acţioneze şi să lucreze pentru alte persoane. Cultura ne transformă în agenţi economici responsabili şi motivaţi, care nu sunt doar consumatori şi clienţi ai guvernului, ci producători şi binefăcători deopotrivă.
Din moment ce piaţa ne-a descurajat de la a avea copii, vom avea mai puţin angajaţi şi plătitori de taxe, iar astfel economia noastră va începe să intre la apă. Următoarea generaţie va avea de purtat o povară mai mare ca a noastră, iar acest lucru nu va avea doar consecinţe economice profunde, ci se va repercuta şi asupra societătii şi economiei. Dar aceste consecinţe economice nu sunt întâmplătoare, pentru că economia anticipează întotdeauna ce urmează să se întâmple. Fluxul de numerar al capitalului global spune ceea ce nu am reuşit încă să spunem cu voce tare într-o dezbatere politică. Credinţa creştină se oferă pe o piaţă globală. Bi­serica îşi cultivă propria tradiţie spirituală şi in­telectuală prin care poate să răspundă la întrebări, să afirme ceea ce este bine şi să identifice ceea ce nu este. Biserica sugerează că omul este cognoscibil pentru sine şi totuşi nu este în întregime cunoscut, iar astfel nu doar un obiect al economiei, gestiunii sau oricărei alte discipline. Omul nu este o creatură anti-socială imaginată de economia modernă. Aşa cum s-a convins să creadă că este, aşa îşi poate schimba descrierea secătuită.
Am spus că o contribuţie a credinţei creştine la această discuţie este că pune în discuţie scara timpului. Întrebând despre termenul lung, cre­dinţa creştină ne oferă mijlocul de a aduce la realitate lumea economiei, de a demitologiza banii şi de a menţine discursul economic în limitele în care este folositor. Succesul economic înseamnă să vezi în viitor. Acest lucru este posibil pentru orice comunitate făcută încrezătoare de virtuţiile şi practicile pe care le-a moştenit şi pe care continuă să le practice. În forma sa modernă, economia este plină de întrebări fără răspuns, goluri ruşinoase şi dezorientări. Oare am luat prea în serios relatarea redusă a posbilităţilor interacţiunii umane, considerând că este doar una?
Creştinii întreabă societatea dacă suferă de o criză de încredere. Aşteptarea noastră că circumstanţele noastre vor deveni încă mai confortabile este un neajuns. Poate că suntem martorii unui sfârşit de consens, poate că este anularea unui contract social? Creştinii statelor europene pun această întrebare, dar nu trebuie doar să o facă, pentru că ei trebuie să răspundă la ea. Vor răspunde fie prin revenire, fie prin abandonarea în declinul economic. Creştinii pot ajuta o societate doar să-şi pună întrebări dificile şi să decidă dacă vor găsi vitalitatea de a îndura. Asta pot face creştinii şi cred că este contribuţia economică cea mai bună dintre toate.