icimCSM Sp. Studenţesc nu putea emite pretenţii prea mari, în condiţile în care la Arad a venit în 9 jucătoare. De pe banca galben-albastrelor, Dan Moraru şi Cristina Ciocan au optat pentru un prim „5” cu Brosovszky, Givens, Bartee, Wirth şi Milovanovjc. Primul sfert a fost o simplă joacă de-a şoarecele şi pisica, cu gazdele la timonă, şi cu oaspetele marcatoare a primelor puncte în minutul 4. Fără Risper sau LaPlante în primul sfert, diferenţa de scor era deja imensă (19 puncte avantaj pentru Univ Goldiş ICIM). Odată cu sfertul doi, au intrat în teren şi fetele de pe banca ICIM-ului, semn că situaţia era sub control.  A fost la fel de simplu, chiar dacă bucureştencele au mai pus pe tabelă puncte, cât diferenţa să nu „explodeze” până la pauză.
Apoi, Univ Goldiş ICIM avea să stabilească recordul personal al stagiunii la puncte marcate. Arădencele au jucat profesionist, făcându-şi treaba cât au putut mai bine, neratând vreo şansă  şi înscriind din orice poziţie. Spectacolul a fost închis de Carla Bartee, care a marcat un coş de la distanţă, cu 4 secunde înainte de final.
În week-end Univ Goldiş ICIM joacă în Cetatea Chindiei, în faţa celei mai bine cotate echipe a ţării, dar pe care a învins-o de două ori.
ICIM: Milovanovjc 21 (3×3), Givens 19, Risper 19 (1×3), Brosovszky 15 (5×3), Bartee 10 (2×3), Moraru 9 (1×3), Wirth 7 (1×3), Cutaş 5 (1×3), Crăciun 2, Mercea 2.
CSM: Chelaru 10, Dumitrache 9 (2×3), Bejan 9, Lungu 9 (1×3), Bajic 6 (2×3), Erak 4. Au mai jucat: Knezevic, Scarlat, Lache.

Recomandările redacției